Categories: Rusia si lumea

Putin a stat de vorbă cu Zelenski

Președintele Rusiei și cel al Ucrainei, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, au avut o convorbire telefonică, la inițiativa Kievului, a anunțat secretarul de presă al liderului de la Kremlin, Dmitri Peskov, scrie presa rusă.

Peskov a relatat că șefii celor două state au discutat despre reglementarea conflictului din sud-estul Ucrainei și despre întoarcerea persoanelor reținute de ambele părți. ”S-a convenit continuarea acestei activități, la nivel de experți”, a spus Peskov. În plus, părțile s-au înțeles să continue contactele, în formatul Normandia.

Este primul contact dintre cei doi lideri, cel al Rusiei și cel al Ucrainei, după alegerea lui Zelenski în funcția de președinte, subliniază agenția Interfax.

După învestirea sa, care a avut loc la 20 mai, Zelenski i s-a adresat în repetate rânduri lui Putin, inclusiv public; printre altele, el i-a cerut președintelui rus să-i elibereze pe marinarii ucraineni și i-a propus o întâlnire la Minsk, cu medierea țărilor occidentale. La ultima propunere, Putin a răspuns câteva zile mai târziu, declarând că ”asta ar putea fi ceva interesant”. În același timp, președintele Rusiei aprecia că declarațiile lui Zelenski vin în contradicție cu promisiunile lui din campania electorală.

Politicienii au intrat în polemică, de la distanță și anterior. Astfel, în aprilie, pe fondul deciziei sale de a simplifica procesul de acordare a cetățeniei ruse pentru locuitorii din Donbass, Putin a lansat ideea de a extinde această practică pentru toți ucrainenii, apreciind că între locuitorii celor două țări sunt multe lucruri comune, ceea ce a trezit o reacție negativă din partea lui Zelenski. Deși nu își preluase prerogativele de președinte, acesta din urmă a acuzat, în replică, Moscova de agresiune și a cerut să fie restituit Kievului controlul asupra Crimeii și asupra graniței din partea ucraineană, în sud-vestul țării.

owner

Recent Posts

Campionii mondiali Șișkova și Naumov s-ar fi aflat la bordul avionului prăbușit la Washington

Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…

5 ore ago

Ruperea coloanei vertebrale a Europei: ce fel de politică ar trebui să adopte Rusia față de Occident

Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…

11 ore ago

Georgia și-a încetat activitatea în APCE. Care este motivul

Delegația parlamentară georgiană și-a suspendat activitatea în cadrul APCE după adoptarea unei rezoluții ce îndeamnă…

12 ore ago

Zelenski a propus să fie trimiși pe front profesorii universitari

Profesorii din liceele și universitățile militare trebuie să meargă pe linia contactului de luptă, este…

15 ore ago

Scholz: SUA au eliberat Germania de nazism

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a mulțumit Statelor Unite pentru că au eliberat Germania de nazism…

15 ore ago

Zaharova: Închiderea expoziției Rusiei de la Auschwitz, parte a rescrierii istoriei

Închiderea expoziției Rusiei de la muzeul fostului lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau este continuarea…

2 zile ago

This website uses cookies.