Hot News
Rusia vrea să reia legăturile aeriene cu Georgia
11/07
De ce apelează rușii Serviciul de Ambulanță
11/07

Vânzările de medicamente au scăzut

Foto: Izvestia

Volumul pieței de retail a preparatelor farmaceutice s-a redus cu 3,7%, în primele cinci luni ale anului, față de perioada similară a anului anterior, informează cotidianul ”Izvestia”, citând datele analiștilor DSM Group.

Potrivit publicației, din ianuarie până în mai, 2019, în Rusia s-au vândut 2,1 miliarde de cutii de medicamente, în valoare totală de 415 miliarde de ruble (5,8 miliarde de euro). Deși indicele financiar a crescut cu 1,2%, vânzările în expresie naturală au scăzut cu 3,7%, față de aceeași perioadă din 2018. Este prima reducere a vânzărilor pe acest segment, începând din 2015.

Directorul general al DSM Group, Serghei Șuleak, spune că această reducere are legătură cu scăderea veniturilor reale ale cetățenilor. ”Potrivit prognozelor noastre, până la sfârșitul anului, piața farmaceutică se va mai reduce, în expresie naturală, cu 1-2%, înregistrând, totodată, o creștere de 2-4% din punct de vedere financiar. Situația se va schimba, dacă sfârșitul de an va cunoaște o intensificare a bolilor specifice sezonului rece – răceală sau gripă. Dar, astfel de salturi nu s-au observat, în ultimii ani”, a adăugat el.

Potrivit raportului DSM Group, cel mai mult a scăzut cererea pentru medicamentele folosite în tratamentele pentru afecțiunile dermatologice – profitul din vânzarea lor a scăzut, în intervalul analizat, cu 790 milioane de ruble (11 milioane de euro), comparativ cu aceeași perioadă din 2018. De asemenea, rușii cumpără tot mai puține mijloace antibacteriene pentru uz cotidian – vânzările lor s-au redus cu 651 milioane de ruble, dar, se vând și mai puține preparate împotriva afecțiunilor respiratorii, în acest caz, vânzările micșorându-se cu 523 milioane de ruble.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2888417