Începând cu luna iulie a acestui an, se acordă prime pentru depistarea cancerului și se aplică amenzi pentru cântatul la malul mării.
În Crimeea, a fost modificat orarul de ”liniște”. Astfel, între orele 22:00 și 8:00, locuitorii Peninsulei ruse nu au voie să țipe și să urle, să vorbească tare, să cânte la instrumente muzicale sau să tulbure, prin alte mijloace, liniștea publică în spații private, în blocurile de locuințe și în zonele dintre locuințe, precum și în incinta sanatoriilor. Până acum, această interdicție se aplica în intervalul orar 23:00-7:00. În plus, a fost introdusă și ”ora de liniște”, de la 13:00 la 14:00.
Pentru cei care locuiesc în blocuri, interdicția de a face zgomot a fost prelungită, dimineața, până la ora 10:00, în zilele de sâmbătă și duminică. Măsurile sunt valabile și pentru turiștii care sunt cazați la particulari, în astfel de imobile.
În privința amenzilor pentru fluierături și muzică dată la maxim pe timpul nopții și în ora de liniște, acestea nu s-au modificat, fiind de 1500 de ruble (21 de euro), valoare maximă, pentru persoane fizice și 5.000 (70 de euro) pentru persoane juridice.
Prime pentru depistarea cancerului
Personalul medical din republica Bașkiria va primi prime sau sporuri la salarii pentru depistarea, în fază incipientă (stadiile I și II), a afecțiunilor oncologice la pacienți. Astfel, medicii vor primi până la 5.750 de ruble (80 de euro) pentru fiecare caz în parte, dar numai după ce diagnosticul este confirmat de către un specialist.
De astfel de prime vor mai putea beneficia, printre alții, medicii pediatri, ginecologi, gastroenterologi, cardiologi, neurologi, specialiștii în otorinolaringologie, oftalmologie, afecțiuni pulmonare, obstetricieni și alte categorii de cadre medicale.
Transportul în comun, mai scump seara
În orașul Tomsk a fost introdus tariful se seară, pentru transportul în comun. Astfel, începând cu orele 21:00, prețul unui bilet de călătorie crește la 25 de ruble (0,4 de euro), față de 21 de ruble, din timpul zilei. Excepție fac pensionarii și persoanele aflate în prag de pensie, pentru ei tarifele menținându-se la aceeași valoare, adică 18 ruble – pentru autobuze și maxi-taxi, 16 ruble – pentru tramvaie și troleibuze.
Odată cu noul tarif de noapte au crescut și cerințele pentru calitatea transportului, care va fi monitorizat cu ajutorul sistemului GLONASS. Transportatorii, care nu respectă orarul stabilit sau închid sistemul GLONASS, vor trebui să răspundă în fața reprezentanților municipalității.
Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
This website uses cookies.