Categories: Rusia si lumea

Ce a discutat Putin cu Papa Francisc

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și Papa Francisc au dezbătut, în cadrul întrevederii de joi, de la Vatican, o serie de probleme de mare actualitate din viața internațională, acordând o atenție aparte situației din Siria, din Ucraina și din Venezuela, se arată într-un comunicat oficial, difuzat de serviciul de presă al Sfântului Scaun.

”Părțile au vorbit, de asemenea, despre ecologie, abordând și unele dintre cele mai acute teme internaționale, punând accentul, în mod special, asupra problemelor Siriei, Ucrainei și ale Venezuelei”, a precizat documentul.

În declarația biroului de presă al Vaticanului, se menționează, de asemenea, că, pe lângă întrevederea cu Papa Francisc, președintele Putin a avut, la Palatul Apostolic, o discuție aprofundată cu secretatul de stat al Sfântului Scaun, cardinalul Pietro Parolin și cu șeful serviciului diplomatic, Paul Gallagher.

”Pe parcursul discuției de suflet, de ambele părți a fost exprimată satisfacția pentru modul în care se dezvoltă relațiile bilaterale, care s-au consolidat și mai mult după semnarea, astăzi, a protocolului de colaborare dintre Spitalul de stat ”Bambini Gesu” și clinici pediatrice din Federația Rusă”, a evidențiat comunicatul oficial.

În plus, textul arată că părțile au abordat inclusiv ”o serie de aspecte importante pentru viața Bisericii catolice în Rusia”. Presa rusă menționează că președintele Vladimir Putin i-a dăruit Papei Francisc o icoana cu Sfinții Petru și Pavel, un album cu lucrările lui Michelangelo, precum și copia filmului ”Păcatul” al regizorului Andrei Koncialovski, dedicat vieții acestui artist.

La rândul său, Suveranul Pontif i-a oferit liderului rus o medalie, un mesaj al tinerilor și un tablou din secolul al 18-lea, cu imaginea Vaticanului. Papa Francisc a precizat că tabloul are darul de a-l face pe președinte ”să nu uite”. ”Și, pentru a nu uita Roma – vă înmânez această lucrare din secolul al 18-lea”, a spus Suveranul Pontif.

owner

View Comments

  • Ce gluma buna "Sa nu uiti Roma din sec XVIII"... Cand atat Tarul cat si Mitropolitul proaspat reformatei biserici ruse de catre Petru cel Mare cu Anul Nou schimbat a doua oara de la 01 septembrie (schimbare dupa mutarea de la Kiev la Moscova doar a Tarului si Mitropolitului) pe 01 ianuarie (dupa mutarea doar a Tarurui de la Moscova si a barbosilor toiegari impozitati pe lungimra barbii de la Kiev la Petersburg) au fost suparati pe Patriarhul Constantinopolului ca a dat tronul doi "Loctiitor al tronului Cezareei Capadociei" Mitropolitului Tarii Romanesti care avea Anul Nou pe 01 martie dupa calendarul Iulian

Recent Posts

Campionii mondiali Șișkova și Naumov s-ar fi aflat la bordul avionului prăbușit la Washington

Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…

9 ore ago

Ruperea coloanei vertebrale a Europei: ce fel de politică ar trebui să adopte Rusia față de Occident

Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…

15 ore ago

Georgia și-a încetat activitatea în APCE. Care este motivul

Delegația parlamentară georgiană și-a suspendat activitatea în cadrul APCE după adoptarea unei rezoluții ce îndeamnă…

17 ore ago

Zelenski a propus să fie trimiși pe front profesorii universitari

Profesorii din liceele și universitățile militare trebuie să meargă pe linia contactului de luptă, este…

19 ore ago

Scholz: SUA au eliberat Germania de nazism

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a mulțumit Statelor Unite pentru că au eliberat Germania de nazism…

19 ore ago

Zaharova: Închiderea expoziției Rusiei de la Auschwitz, parte a rescrierii istoriei

Închiderea expoziției Rusiei de la muzeul fostului lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau este continuarea…

2 zile ago

This website uses cookies.