Categories: MilitarRusia si lumea

Rusia a răspuns la ultimatumul NATO

La ședința Consiliului NATO-Rusia s-a pus problema revenirii la Tratatul privind lichidarea rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune (INF). În acest context, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a declarat că, dacă Moscova nu îi va accepta condițiile, răspunsul va fi unul foarte serios.

Concret, șeful NATO a avertizat că, dacă până la 2 august, Rusia nu va distruge printr-o metodă verificabilă rachetele SSC-8, care încaltă tratatul în cauză, răspunsul Alianței va fi unul ”defensiv, echilibrat și coordonat”.

Rusia va reveni la îndeplinirea INF, numai după ce Statele Unite vor înceta să mai încalce Tratatul, a venit replica șefului comisiei senatoriale pentru afaceri internaționale, Konstantin Kosaciov. ”Declarația lui Stoltenberg nu sună ca o invitație la dialog, ci, mai degrabă, ca o încercare de a arunca, asupra Rusiei, responsabilitatea pentru eșecul controlului asupra rachetelor”, a spus senatorul rus. El a amintit că Rusia a prezentat jurnaliștilor racheta 9M729, la care a făcut referire Washingtonul, când și-a justificat retragerea din INF.

Comentând, la rândul său, declarația lui Stoltenberg, redactorul-șef al revistei ”Apărarea națională” (Naționalnaia oborona), Igor Korotcenko, a apreciat că a lansa ultimatumuri, în loc să te preocupi de securitatea europeană, este un comportament nedemn de un secretar general al NATO. ”Stoltenberg poate da ultimatumuri doar țărilor dispuse să se supună – ceva de genul țărilor baltice. Dar, să lansezi ultimatumuri Rusiei, este ceva fără perspective. Stoltenberg ar facez mai bine să spună care este soarta propunerii ruse privind montarea de transpondere pe avioanele militare. De mai bine de un an, am făcut această propunere, iar, drept răspuns, am primit o tăcere totală sau acuzații cum că avioanele rusești de deasupra Mării Baltice ar amenința pe cineva”, a spus expertul militar.

În opinia lui, ”dacă Stoltenberg vrea să fie propagandistul Statelor Unite, înseamnă că acesta este prețul fotoliului de secretar general al Alianței. Deși, el ar trebui să se gândească la securitatea europeană, care constă în aceea de a nu crea un câmp pentru conflicte, în special nucleare. În ceea ce privește decizia SUA de a se retrage din INF, hotărâre adoptată unilateral și pentru un motiv inventat, este un fel de a împinge Europa spre al un al treilea război mondial, un război tactic nuclear, limitat la teritoriul european. Americanii impun acest scenariu, ținând cont de desfășurarea ulterioară a mijloacelor loc de atac cu rază medie de acțiune în Europa”, crede analistul. ”Noi am prezentat racheta transformată de Statele Unite în piatră de încercare, dar, atașatul militar american a ignorat acea demonstrație. De aceea, să-l lăsăm pe Stoltenberg să învețe disciplina militară și să nu mai facă declarații penibile, care nu fac cinste unei funcții atât de înalte”, a conchis expertul.

”Nu aș pune accent pe astfel de declarații ale secretarului general al NATO, fie el Stoltenberg sau oricine altcineva. Sunt oameni supuși, care execută ordinele americanilor; nu sunt independenți, își plătesc funcția. Stoltenberg nu face decât să obișnuiască opinia publică europeană cu ideea că NATO va continua să desfășoară armament la granițele Rusiei”, crede, pe de altă parte, general-colonelul Leonid Ivașov, președintele Academiei pentru Probleme Geopolitice.

Potrivit aprecierilor sale, ”NATO a făcut un mare secret din sistemele sale de apărare aeriană, care sunt dislocate acum în România și în Polonia. Bănuim că este vorba despre rachete de croazieră cu rază medie de acțiune. Iar Alianța are nevoie de o scuză, de un pretext. Înainte, totul se făcea pe ascuns, iar Rusia tăcea. Trebuia să dezvoltăm subiectul, să vorbim cu voce tare. Acum, NATO face totul pe față, afirmând că ar fi răspuns la o inventată amenințare rusească”, a subliniat Ivașov.

owner

Recent Posts

Securitate eurasiatică, un laborator al multipolarității

Aleksandr IAKOVENKO, rectorul Academiei Diplomatice a MAE al Rusiei Diplomația rusă își sporește eforturile pentru…

4 ore ago

De ce Moscova nu dorește să poarte un dialog cu SUA despre START

Riabkov: Rusia a refuzat dialogul cu Statele Unite cu privire la New START din cauza…

7 ore ago

Szijjártó, despre un nou grup de soluționare a crizei ucrainene

Ungaria se va alătura grupului ”Prietenii Păcii”, creat la inițiativa Chinei și a Braziliei pentru…

7 ore ago

Riabkov: Rusia urmărește reacția Occidentului la modificarea politicii nucleare

Rusia urmărește reacția Occidentului la modificările aduse politicii nucleare, a declarat viceministrul de Externe Serghei…

8 ore ago

Serghei Lebedev: Apărarea aeriană a României a participat la respingerea atacului asupra orașului Izmail

Forțele de apărare antiaeriană ale României au participat la respingerea unui atac nocturn asupra orașului…

9 ore ago

Bankingnews: Pe lângă bomba nucleară, Putin are „tătucul tuturor bombelor”

Moscova are „tătucul tuturor bombelor” (din engleză, Father of All Bombs, FOAB), care este cea…

23 de ore ago

This website uses cookies.