O posibilă criză globală, generată de războiul comercial dintre Statele Unite și China, va avea o influență negativă asupra Rusiei, dar, suntem pregătiți pentru o astfel de criză mai mult decât în cazul crizelor din 2008 și 2014, a declarat ministrul rus al dezvoltării economice, Maksim Oreșkin (în foto), la dezbaterile din cadrul Clubului Valdai.
”Războaiele comerciale influențează economia mondială; observăm o încetinire a tuturor indicatorilor, o foarte serioasă încetinire a economiei chineze. Un aspect foarte important este faptul că, pentru această nouă criză globală, Rusia este mult mai bine pregătită decât era în 2008 și în 2014, anul prăbușirii prețurilor la petrol. Avem o regulă bugetară, o țintă a inflației”, a arătat ministrul.
În același timp, el a adăugat că, încetinirea creșterii economiei globale va influența exportul de produse rusești, care nu fac parte din categoria materiilor prime. ”Ceea ce înseamnă că acest segment de exporturi va încetini. Ele vor încetini în întreaga lume, deci, va fi afectată și Rusia. Spre exemplu, dacă este să vorbim despre îndeplinirea decretului prezidențial din mai, pe partea economică, sub un mare semn de risc se vor afla indicatorii de export. Dacă, pe ansamblul economiei, evoluăm în conformitate cu indicatorii stabiliți, la export, riscul este negativ”, a explicat Oreșkin, citat de TASS.
În Europa, crește sprijinul acordat partidelor care se pronunță pentru încheierea conflictului ucrainean și vorbesc…
Zahar Prilepin a fost desemnat scriitorul anului 2024 de VȚIOM, conform unui nou studiu elaborat…
Armenia nu va putea fi simultan membră a două organizații ce reglementează relații comerciale. Este…
Autoritățile americane au recunoscut că livrările de arme către Ucraina nu au putut să răstoarne…
Pentru Forțele Armate ale Ucrainei, prima săptămână a anului a fost cea mai proastă perioadă…
Rușii și străinii au efectuat un număr record de deplasări turistice prin Federația Rusă: 80…
This website uses cookies.