Alekperov, despre acordul cu OPEC
21/06La 22 iunie, în Rusia, se marchează Ziua Memoriei și a Durerii
22/06La Norilsk, a fost prinsă ursoaica albă
Zoologii de la Parcul florei și faunei ”Roev rucei”, din Krasnoiask, au prins ursoaica albă care a ajuns, în urmă cu câteva zile, la Norilsk (oraș situat dincolo de Cercul Polar), venind de pe malul Mării Karsk și parcurgând peste 500 de km, a anunțat primăria orașului.
Anterior, pe rețelele de socializare au apărut fotografii și înregistrări video cu ursoaica plimbându-se pe străzile orașului. Poliția a precizat că animalul nu este agresiv și se află sub supraveghere constantă.
Apoi, la Norilsk au venit specialiștii, care au examinat animalul și au decis că trebuie dus fie în Arctica, fie la Grădina zoologică din Krasnoiarsk.
”Fiara se află acum la baza serviciului local de salvare. Ursoaica este examinată de către medicii veterinari”, a precizat reprezentantul primăriei.
Vineri, ursoaica va fi trimisă la ”Roev rucei”, din Krasnoiarsk, pentru că starea ei de sănătate nu-i permite eliberarea în natură. Acolo, animalul va fi supus unui examen medical complet și, dacă va fi cazul, i se va administra un tratament adecvat.