Ce se întâmplă în comerțul cu China
19/06Riabkov: Rusia este îngrijorată de declarațiile Pentagonului
20/06Peskov: Nu este corect să vorbim de o creștere a sărăciei
Dmitri Peskov, secretar de presă al președintelui Vladimir Putin, a declarat că problema scăderii veniturilor populației este una reală, doar că nu e corect să fie exagerată.
”Formulările de genul “explozii sociale” și așa mai departe, nu pot fi acceptate. Credem că, mai degrabă, sunt niște manifestări emoționale. Adică problema există, fără îndoială, iar acest lucru este bine cunoscut și nimeni nu îl ascunde, dar nu considerăm că este corect ca ea să fie exagerată”, a răspuns Peskov, rugat să comenteze afirmațiile șefului Curții de Conturi, Aleksei Kudrin, privind nivelul de sărăcie din Rusia.
Secretarul de presă a spus, de asemenea, că, în ultimul timp, a crescut, într-adevăr, numărul cetățenilor ale căror venituri s-au redus. Acest lucru s-a produs, în primul rând, din cauza proceselor din economie, dar, ”în același timp, nu se poate vorbi despre o creștere a sărăciei, în acest caz”.
”Dar, cel mai important este că președintele consideră o problemă prioritară faptul că există oameni ale căror venituri se află sub nivelul subzistenței. Iar realizarea multor dintre proiectele naționale are drept scop exact rezolvarea acestei probleme. De aceea, munca noastră se concentrează, în mare parte, pe rezolvarea acestei probleme”, a adăugat Peskov.
Presa amintește că, în ajun, șeful Curții de Conturi a afirmat că sărăcia în Rusia a ”devenit o rușine”, pentru că, ”într-o țară cu un asemenea PIB pe cap de locuitor, cu salarii în continuă creștere”, să fie atâți de mulți săraci, reprezintă ”o pierdere, inclusiv în planul dezvoltării funcționale, al alimentației, calității vieții; este o problema capitalului uman”.