Premierul Moldovei, Maia Sandu, numită anterior de parlament, a adresat funcționarilor statului rugămintea de a nu se supune ordinelor liderului Partidului Democrat (DPM), Vladimir Plahotniuk, informează agenția TASS.
”Vă cer să nu dați curs ordinelor ilegale și nedemocratice ale lui Plahotniuk și să susțineți eforturile noului guvern, pentru ca împreună să construim o țară liberă și înfloritoare. Noi, miniștrii noului guvern, anulăm controlul politic asupra instituțiilor, pentru ca voi să vă îndepliniți obligațiile în conformitate cu legea”, a spus Sandu într-o scurtă declarație de presă făcută în parlament, transmisă de toate posturile de televiziune.
În acest context, președintele Moldovei, Igor Dodon, a invitat mediatori străini în țară pentru reglementarea crizei politice din republică, unde s-a creat o dublă putere. Adresându-se presei în parlament, Dodon a declarat că ”s-a adresat partenerilor internaționali pentru ca ei să devină mediatori, dacă se poate. Să vină, să formeze un grup de trei-patru pentru a asigura o trecere pașnică a puterii. Dacă nu iese pașnic, vom scoate oameni în stradă, vom lansa un apel la proteste pașnice. O hotărâre în acest sens ar putea fi luată mâine sau poimâine, în funcție de situație”, a spus președintele.
”În ultimele ore am primit multe confirmări și felicitări din partea partenerilor noștri externi, în legătură cu legitimitatea procesului care s-a derulat ieri în parlament. Înțelegem că opozanții noștri – mă refer la Partidul Democrat a lui Plahotniuk – nu vor să predea pașnic puterea”, a arătat Dodon.
În opinia lui, nu există premise pentru dizolvarea parlamentului. ”Toți au fost convinși că data limită pentru formarea guvernului expiră la 9 iunie”, a spus președintele. Dar Curtea Constituțională care, în opinia lui, este controlată de democrați, a stabilit termenul limită pentru 7 iunie. Și l-a anunțat la 8 iunie.
Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…
Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…
Delegația parlamentară georgiană și-a suspendat activitatea în cadrul APCE după adoptarea unei rezoluții ce îndeamnă…
Profesorii din liceele și universitățile militare trebuie să meargă pe linia contactului de luptă, este…
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a mulțumit Statelor Unite pentru că au eliberat Germania de nazism…
Închiderea expoziției Rusiei de la muzeul fostului lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau este continuarea…
This website uses cookies.