O carte izvorâtă din marea teologie şi cultură rusă

Prof. dr.Nicolae IUGA

O serie substanțială de reflecții parenetice, aparținând importantului lider al Ortodoxiei mondiale Patriarhul Kirill al Moscovei şi al Întregii Rusii, a văzut recent lumina tiparului în limba română sub titlul Cugetări pentru fiecare zi din an (Ed. Proema, Baia Mare, 2019), cu o prefață scrisă de P. F. Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la inițiativa Uniunii Rutenilor Subcarpatici din România, scrie în publicația ”Graiul Maramureșului” prof.Nicolae Iuga.Vă oferim atenției dumneavoastră textul articolului lui.

Cartea chiar conține cugetări pentru fiecare zi în sensul propriu al termenilor, întrucât se află în cuprinsul ei un număr de 365 de fragmente autonome de mici dimensiuni, între o jumătate de pagină și cel mult o pagină și jumătate, texte care pot fi citite, de către omul grăbit al lumii contemporane, preț de câteva minute, câte unul în fiecare din cele 365 de zile ale anului. Este ca o înșiruire de „mărgăritare de înțelepciune”, după cum le definește în Prefață P. F. Patriarh Daniel. Cartea a fost alcătuită din secvențe alese din predicile, cărțile și interviurile P. F. Patriarh Kirill, cele mai multe fragmente fiind selectate din predicile P. F. Patriarh Kirill publicate pe site-ul Patriarhiei. O altă sursă importantă o reprezintă articolele publicate în revista „Biserica şi Timpul”. În timp, aceste texte acoperă peste 35 de ani de activitate pastorală și creație teologică. De menționat că această carte a mai fost tradusă, anterior versiunii românești, în engleză și bulgară.
În privința conținutului, avem în carte enunţate principii de călăuzire conştientă a vieţii creştine Ortodoxe, a vieţii clericale şi monahale de o mai înaltă exigenţă şi spiritualitate, dar şi a vieţii creştinului de rând, care trăieşte cotidian într-o lume tot mai secularizată şi nevoit fiind să facă faţă provocărilor acesteia. Lectura cărţii ne relevă în persoana P. F. Patriarh Kirill un teolog deosebit de accesibil, cugetările sale pot avea pătrundere şi ecou în inima oricărui credincios.

Cititorul de formaţie ştiinţifică şi de o cultură laică mai cuprinzătoare, poate avea plăcuta surpriză să găsească în această carte principii etice care se corelează cu cea mai înaltă filosofie specializată. Am putea lua de exemplu principiul existenţei unei conştiinţe morale înnăscute. La pagina 17 a cărţii Cugetări pentru fiecare zi din an, P. F. Patriarh Kirill afirmă: „Libertatea omului nu poate fi disociată de responsabilitatea omului faţă de Dumnezeu, faţă de semenii săi, dar şi faţă de sine însuşi, nu poate fi ruptă de responsabilitatea faţă de vocea propriei sale conştiinţe”. Enunţul referitor la existenţa unei „voci a conştiinţei” se întemeiază tacit pe solide argumente teologice, literare şi filosofice. De exemplu, protopărinţii noştri Adam şi Eva, în condiţie paradisiacă fiind, au încălcat porunca privitoare la pomul oprit, singura de altfel, după care au avut mustrări de conştiinţă şi, atunci când „au auzit glasul Domnului Dumnezeu care se purta în răcoarea serii prin grădina raiului” (Facere, III, 8), au încercat cu naivitate să se ascundă. Conştiinţa lor le spunea că au făcut ceva rău. Apoi, în literatura universală, inclusiv la marii scriitori ruşi, există personaje literare cu un destin tragic, de un mare zbucium sufletesc şi care, mustraţi de propria lor conştiinţă, recurg la gestul sinuciderii, fapt care denotă de asemenea existenţa unui simţ moral înnăscut. În fine, marele filosof german Immanuel Kant pune ca o concluzie finală, la una dintre cărţile sale celebre, reflectarea ca într-o oglindă a armoniei cerului înstelat de dea¬supra noastră cu legea morală interioară fiinţei umane.

Apoi putem avea în vedere principiul enunţat de către scriitorul rus Dostoievski, potrivit căruia „frumuseţea este aceea care va mântui lumea”. Un exponent al marii culturi şi teologii ruse, precum P. F. Patriarh Kirill, îl citează în această carte pe Dostoievski, cu afirmaţia de mai sus, care poate să pară chiar ciudată şi neavenită în context religios. În carte, Patriarhul Kirill dă următoarea interpretare a afirmaţiei: este adevărat că scriitorul Dostoievski ne încredinţează că frumuseţea va salva lumea, dar „Dostoievski se referă nu la frumuseţea feţelor umane, ori la aceea a hainelor, ci la Legea divină a armoniei, care mântuieşte lumea prin dezvăluirea unui anumit etalon vizibil al frumuseţii dumnezeieşti”(pag. 23).

Despre „pierderea” şi „aflarea” sufletului. Versetul din Evanghelie „Cine îşi va pierde sufletul pentru mine, îl va afla” (Mt. XVI, 25) este unul dintre cele mai greu de înţeles, inclusiv din cauza exprimării sale paradoxale. Autorul nostru, P. F. Patriarh Kirill (la p. 24) ne învaţă că, pentru a evita un fiasco al vieţii noastre, pentru a nu ne pierde sufletul, trebuie să nu îl păstrăm numai pentru noi înşine, ci să ne dedicăm viaţa semenilor noştri şi lui Hristos. Scopul vieţii noastre este acela de a nu trăi numai pentru noi înşine, dar Dumnezeu nu ne cere la toţi să ne consacrăm Lui viaţa în totalitate, ceea ce este mai greu, nu ne cere la toţi să devenim asceţi ori călugări, dar ne cere un lucru mult mai simplu şi la îndemnâna tuturor, să respectăm poruncile Lui şi atunci, prin împlinirea Evangheliei Lui, noi ne păstrăm tot ce am dobândit în viaţă, adică ne aflăm sufletul.

Sau celebrul enunţ „Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu” (Prov., IX, 1) este de asemenea dificil de înţeles. Interesant este că ideea apare nu numai în Biblie ci, independent de aceasta, este afirmată şi în filosofia clasică grecească, sub forma: arché sophias phobos Theou. În filosofia antică, frica de Dumnezeu era concepută ca o teamă copleşitoare faţă de totalitatea existenţei, ceva infinit, inexplicabil, absolut şi de ordin abstract, lipsit de însuşiri personale. Prea Fericitul Patriarh Kirill ne dă în schimb înţelesul creştin al acestui sentiment de frică faţă de Dumnezeu. Este vorba de frica de a nu încălca poruncile lui Dumnezeu, dar nu este vorba de o frică menită să îţi paralizeze mintea, ci este una care te ajută să te îndrepţi în conformitate cu voia lui Dumnezeu (p. 40).

În fine, interogaţia fundamentală: Ce este Teologia? Teologia ar putea fi definită şi ca o încercare de cunoaştere a lui Dumnezeu cu mijloace intelectuale. Numai că fiinţa lui Dumnezeu nu poate fi cucerită exclusiv printr-o ofensivă cognitivă din partea omului, ci numai dacă Dumnezeu face pogorământ (kenoza), dacă El vine în întâmpinarea eforturilor de cunoaştere ale omului şi îi dezvăluie acestuia cele nearătate şi cele ascunse (Deus absconditus) ale înţelepciunii Sale (Psalmul 50, versetul 7). Patriarhul Kirill ne arată că există şi o altfel de Teologie, o Teologie a rugăciunii şi a contemplării spirituale a lucrurilor lui Dumnezeu. „Fără o astfel de experienţă spirituală reală nu poate exista nici un fel de Teologie în Biserică” (p. 43). Şi apoi mai există şi o ştiinţă teologică ce acumulează toată bogăţia tradiţiei bisericeşti. „Fără cunoaşterea şi cercetarea Tradiţiei, Biserica nu poate avea viaţă deplină. Teologia este instrumentul de interpretare a Revelaţiei divine, care ajută fiecare generaţie să conştientizeze relevanţa Cuvântului lui Dumnezeu” (idem).

Într-un cuvânt, cartea de față a P.F. Patriarh Kirill, prin ideile profunde pe care le conține, ne poate ajuta și pe noi să aprofundăm cunoașterea valorilor Ortodoxiei, la nivel național și universal.