Aproximativ 60% dintre persoanele participante la un sondaj de opinie s-au declarat dispuse să se lase pe mâna unor roboți-chirurgi, dar, jumătate dintre ei au precizat că, ar opta pentru această variantă, numai dacă intervenția se va derula sub supravegherea unui medic. Este rezultatul studiului sociologic Strada Group Health Report, realizat de firma de consultanță Kantar Health.
Sondajul a fost efectuat în perioada noiembrie – decembrie 2018, în nouă țări, inclusiv Rusia, cu participarea a 18.000 de oameni. În fiecare dintre state au fost intervievate, prin internet, circa 2.000 de persoane.
”Aproape 60% dintre persoanele chestionate s-au declarat dispuse să se încredințeze unui robot-chirurg, dar 51% dintre aceștia vor accepta o astfel de operație numai în prezența și sub supravegherea unui medic, care să intervină oricând în proces.
Studiul a demonstrat, de asemenea, că pentru o operație făcută de un robot-chirurg, ar fi de acord mai mult bărbații decât femeile, proporția fiind, în acest caz, de 63% la 49%. Conform rezultatelor studiului, încrederea față de chirurgii robotizați crește odată cu vârsta. Dintre repondenții cu vârste de până la 35 de ani, o astfel de intervenție ar fi acceptată de către jumătate dintre persoanele intervievate, în timp ce, în cazul repondenților cu vârste de peste 50 de ani, procentul este de 61%, scrie RIA Novosti.
În Europa, crește sprijinul acordat partidelor care se pronunță pentru încheierea conflictului ucrainean și vorbesc…
Zahar Prilepin a fost desemnat scriitorul anului 2024 de VȚIOM, conform unui nou studiu elaborat…
Armenia nu va putea fi simultan membră a două organizații ce reglementează relații comerciale. Este…
Autoritățile americane au recunoscut că livrările de arme către Ucraina nu au putut să răstoarne…
Pentru Forțele Armate ale Ucrainei, prima săptămână a anului a fost cea mai proastă perioadă…
Rușii și străinii au efectuat un număr record de deplasări turistice prin Federația Rusă: 80…
This website uses cookies.