Corneliu VLAD: Presa rusă, prima putere in… alte state?
21/05Alimentele care pot dezvolta cancerul
22/05Kosaciov: Zelenski are șansa de a intra în istorie ca un pacifist
Ucraina are, începând de luni, un nou președinte. Dar cât de nou va fi el cu adevărat, numai timpul va arăta, scrie președintele Comisiei Senatoriale pentru Politică Externă, Konstantin Kosaciov, într-un articol pentru Rossiiskaia Gazeta.
Deocamdată, Zelenski a început în forță, așa cum era, de altfel, de așteptat: a fost dizolvată Rada Supremă, căreia, în ajun, îi promisese mari neplăceri. Guvernul a fost, la rândul lui, rugat să-și prezinte demisia de bună voie, iar primele cereri de eliberare din funcție au început deja să apară. În plus, noul șef al statului le-a cerut deputaților ca în cele două luni rămase până la încheierea mandatelor să adopte legi răsunătoare așteptate de mult de societate: anularea imunității parlamentare, responsabilitate penală pentru îmbogățire ilegală și ”mult chinuitul cod electoral” – numeroși sunt cei care consideră actualul sistem majoritar capabil să faciliteze secretomania și corupția, cerând introducerea principiului proporționalității. Dar să faci toate astea în cele două luni rămase până la alegeri legislative este, tehnic vorbind, destul de dificil.
Zelenski a declarat că prioritatea sa o constituie încetarea focului în Donbass, iar această dorință nu poate fi decât salutată. Întrebarea este cum intenționează noua putere de la Kiev să obțină acest lucru. Nu am auzit în discursul de investitură intenția de a trece la îndeplinirea acordurilor de la Minsk, a fost exprimată dorința de dialog, dar nu este foarte clar cu cine anume. Din afirmația potrivit căreia ”nu Ucraina a declanșat acest război”, nu reiese, deocamdată, că noile autorități de la Kiev vor negocia direct cu Donețk și Lugansk, ai căror reprezentanți au semnat acordurile de la Minsk.
Mesajul adresat de Zelenski în limba rusă locuitorilor din Donbass și Crimeea cum că ”nu sunt niște străini pentru Ucraina” este, la rândul lui, destul de greu de înțeles ce se va întâmpla mai departe. În cazul Crimeii, din fericire, chestiunea nu mai este deja de actualitate, dar în privința locuitorilor Donbass-ului, vorbele președintele potrivit cărora ”în toți acești ani puterea nu a făcut nimic pentru ca ei să se simtă ucraineni” sunt chiar foarte corecte. Deocamdată, ei pot judeca după acțiunile Radei Supreme, demisionară acum, dar care, la 25 aprilie a adoptat o lege privind funcționarea limbii ucrainene ca limbă de stat. Actul normativ a fost publicat în 16 mai, iar în această seară el va fi subiect de dezbatere în Consiliul de securitate al ONU.
Iar când Zelenski declară cu patimă că trebuie recuperate nu doar teritorii, dar trebuie recuperați și oameni, legile care limitează drepturile acestor oameni pentru utilizarea limbii materne, nu este, evident, cea mai bună metodă de a-i readuce sub jurisdicția Ucrainei, scrie Kosaciov.
În orice caz, așteptăm nu cuvinte, ci fapte. Iar cel mai mult, faptele le așteaptă mult încercatul Donbass.
Zelenski are, cu adevărat, o șansă unică de a pune capăt unui război pe care nu el l-a declanșat, și de a intra în istoria țării ca pacifist. Deoarece continuarea sau necontinuarea acțiunilor militare depinde exclusiv de puterea centrală a țării. Pur și simplu, trebuie să înceteze războiul împotriva propriului popor. Este, în același timp, și foarte simplu – e suficient un ordin al comandantului suprem, dar și foarte greu, pentru că trebuie să se renunțe la vechea demagogie despre agresiunea din exterior, etc. Dar se pare că de dragul unui asemenea obiectiv măreț, de dragul salvării vieții oamenilor din Donbass, se poate.