Categories: Rusia si lumea

Avertismentul MAE rus: SUA se pregătesc să folosească arma nucleară

Posibila amplasare a armamentului nuclear american în Europa amenință să aducă lumea ”în pragul unei catastrofe atomice și a totalei autodistrugeri”, crede diplomația rusă.

Statele Unite desfășoară arme nucleare pe teritoriul Europei în vederea utilizării lor, afirmă Vladimir Ermakov, care, în Ministerul rus al Afacerilor Externe, conduce Departamentul pe probleme de neproliferare și control al armamentelor.

”Din păcate, unele țări dependente de Washington, se prefac că nu se întâmplă nimic sau, pur și simplu, se tem să se gândească la substratul provocator al faptului că, în secolul 21, pe teritoriul Europei se fac pregătiri în vederea folosirii armei nucleare, cu implicarea țărilor care nu dețin un asemenea arsenal”, crede Ermakov, citat de presa de la Moscova.

Diplomatul consideră că, în situația astfel creată, este imposibil să vorbești despre o întărire a regimului de neproliferare a armamentului nuclear. În opinia lui, țările Europei se plasează ele însele ”la limita unei catastrofe nucleare și a autodistrugerii totale”.

Portalul RBK amintește că, la începutul lunii mai, MAE rus a anunțat că Rusia se pronunță împotriva desfășurării de armament nuclear american în Europa. Ministerul a subliniat că, pe fondul politicii promovate de Statele Unite în acest domeniu, organizarea de negocieri privind încheierea unui tratat care să interzică total arma nucleară devine imposibilă.

Cotidianul menționează, de asemenea, că, în ianuarie au apărut informații potrivit cărora SUA lucrează la focoase de capacitate mică, pentru rachetele Trident, ce ar putea fi utilizate în mod limitat într-un eventual conflict, provocând pierderi în rândul populației civile. Câteva luni mai târziu, la începutul lunii mai, Pentagonul a explicat necesitatea creării unor astfel de focoase, prin faptul că și Moscova, chipurile, dispune de tipuri similare de arme, ceea ce provoacă neliniște la Washington.

 

owner

Recent Posts

Philippot: Rezultatul lui Georgescu în alegerile din România, o palmă pentru UE și NATO

În cursa prezidențială din România, ”în frunte s-a plasat candidatul care se pronunță în favoarea…

4 ore ago

Bogdan Țârdea: Cum se văd din Moldova alegerile din România

Victoria președintelui american Donald Trump în alegeri are o influență serioasă asupra întăririi forțelor politicienilor…

5 ore ago

Presa rusă: Georgescu conduce după numărarea aproape a tuturor voturilor la alegerile din România

După numărarea a aproape 100 la sută din buletinele de vot, Călin Georgescu, susținător al…

8 ore ago

Regizorul Emir Kusturica, despre rolul rațiunii și racheta ”Oreșnik”

În vestul Serbiei, pe platoul de filmare a satului unic în lume Drvengrad, s-a desfășurat…

10 ore ago

Bloomberg: Biden a vrut să invite public Ucraina la NATO

După victoria din alegerile a lui Donald Trump, Administrația președintelui american Joe Biden a analizat…

11 ore ago

The Guardian: Trump va negocia cu Kievul în condițiile lui Putin

Este posibil ca președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, să accepte negocieri privind Ucraina…

24 de ore ago

This website uses cookies.