Hot News
Putin a cerut un control înăsprit al calității petrolului
01/05
O lege specială pentru funcționarii de stat
02/05

Rusia face schimbări la Londra

Ambasadorul Rusiei în Marea Britanie, Alexandr Iakovenko/ Foto: Vedomosti/TASS

Cotidianul ”Kommersant” a aflat că, la mijlocul acestei veri, Rusia va proceda la schimbarea ambasadorului ei în Marea Britanie, una dintre țările cheie, din punctul de vedere al proceselor de politică externă a lumii.

Aflat la post din 2011, Alexsandr Iakovenko va fi numit, potrivit aceleeași publicații, în funcția de șef al Academiei de Diplomație. Cine îl va înlocui la Londra încă nu se știe. Se vehiculează, însă, numele mai multor candidați, inclusiv de nivelul miniștrilor adjuncți.

De altfel, ”Kommersant” menționează că, în multe cazuri, șefi ai misiunilor diplomatice ale Rusiei, în state precum Marea Britanie, au devenit diplomați care au ajuns la rangul de adjunct de ministru. O poziție de pe care a plecat la Londra inclusiv Iakovenko, în 2011.

Unul dintre interlocutorii, de la MAE, ai cotidianului spune însă că, de această dată, sunt puține șanse ca noul ambasador al Rusiei, în Regatul Unit, să provină din rândul adjuncților lui Serghei Lavrov, pentru că, după incidentul de la Salisbury (otrăvirea fostului agent rus Serghei Skripal și a fiicei lui, n.r.), relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat considerabil, motiv pentru care această funcție este considerată drept extrem de toxică.

Prin urmare, este posibil ca, de această dată, conducerea misiunii diplomatice să fie încredințată șefului unuia dintre departamentele Mministerului de Externe. În opinia ziarului ”Kommersant”, cel mai probabil candidat este directorul departamentului pentru colaborare europeană, Andrei Kelin, care, în perioada 2011-2015 a lucrat la Viena – în calitate de reprezentant permanent al Rusiei la OSCE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979551