Întreaga populație adultă, începând de la vârsta de 18 ani, va efectua anual un consult medical profilactic, iar de la 40 de ani, investigații mai aprofundate – sunt prevederi ale noii ordini de efectuare a controalelor profilactice și dispensarizării. Ministrul Sănătății, Veronika Skvorțova a anunțat că, până la sfârșitul anului, toate regiunile trebuie să pregătească centre medicale pentru organizarea acestui important serviciu medical.
Noile prevederi au scopul de a pune accent pe prevenirea îmbolnăvirilor, de a evidenția nereguli în stadiul preclinic (când pacientul nu simte singur nici un fel de simptome), pentru că a vindeca boala, încă din fașă, este mai simplu și mai ieftin.
”Consultul profilactic se efectuează anual, pentru ca, din timp, în fază primară, să fie depistată afecțiunea, dar și factorii de risc ai evoluției ei”, a explicat profesorul Oksana Drapkina, citată de Rossiiskaia Gazeta. Medicul trebuie, de asemenea, să stabilească dacă pacientul manifestă risc pentru consumul de narcotice, substanțe psihotrope, să ofere explicații și recomandări.
Pe lângă consultul propriu-zis și discuția cu medicul, această activitate profilactică include: calculul indicelui de masă corporală, modificările presiunii arteriale, verificarea nivelului de zahăr și colesterol din sânge și, o dată la doi ani – fluorografia. Suficient pentru a estima riscul dezvoltării unei afecțiuni a sistemului sangvin, diabetului de tip II, a afecțiunilor aparatului respirator. La sfârșitul procedurii, se stabilește grupa de sănătate a persoanei respective, a precizat Drapkina.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.