Kim Ki Duk este unul dintre cei mai cunoscuți regizori asiatici ai momentului. I se mai spune Tarantino sud-coreean. Anul acesta, el a condus juriul celei de-a 41-a ediții a Festivalului Internațional de film de la Moscova (MMKF) și a primit o distincție pentru aportul uriaș în cinematografia mondială. Un interviu pentru agenția TASS.
– E adevărat că tocmai ați terminat o dramă psihologică sub denumirea ”Din” în limba rusă și cu actori din Kazahstan? Se spune că doriți să prezentați filmul la toamnă, probabil la Festivalul de la Veneția.
Ki Duk: – Deocamdată nu există nici o înțelegere fermă, dar asemenea planuri există, aveți dreptate. Filmul a fost deja făcut, el va fi prezentat la Festivalul de la Cannes în cadrul uneia dintre secțiuni, apoi intenționăm să-l trimitem la selecții, pentru Festivalul de la Veneția. Vom colabora, de asemenea, cu firme de difuzare din întreaga lume.
– E greu să filmezi în limba rusă?
Ki Duk: – Am lucrat cu un translator. Nu știu limba, cum bine vă dați seama. Iar, dacă e să iau povestea de la început: am scris scenariul, l-am trimis în Kazahstan, textul meu a fost tradus acolo în limba rusă, au mai corectat ceva și au făcut ca totul să pară credibil. După care, cu materialul în mănă, am început să lucrăm cu actorii. În general, fără nici un fel de probleme.
– Dacă tot ați lucrat în limba rusă, în fostul spațiu sovietic, nu vă gândiți să faceți un film și în Rusia?
Ki Duk: – Am făcut filme nu doar în Coreea de Sud, dar și în Japonia, în Europa și, acum, în Kazahstan. În prezent, lucrez la un film în China. Desigur, nu exclud posibilitatea de a face un film nou și în Rusia. Sunt pregătit, da.
– Ce temă v-ar interesa? Ceva din clasicii ruși?
Ki Duk: – Nu pot să numesc acum o temă anume, voi încerca doar să schițez un cerc de interese care mă neliniștesc. În prezent, lucrez concomitent la trei scenarii. Unul este despre o femeie mută, care vrea să devină actriță și găsește pe cineva care o ajută cu traducerea. Mai e o idee despre o tânără care, în somn, își alege viitorul. Sunt doar niște idei.
– Acuma e la modă să ceri cetățenia rusă. V-ați încumeta la un asemenea pas? Nu v-ar face mai fericit?
Ki Duk (râde): – Da, am auzit de concetățeanul meu, sportivul Viktor An, care a primit cetățenia rusă. Pentru mine, important este să fac filme. Dacă mi se oferă șansa să filmez liber, voi fi recunoscător. În general însă, nu aș îndrăzni, deocamdată, să solicit cetățenie, dar o viză de lucru pe durată lungă, cu mare plăcere.
– Sunt oameni care critică Festivalul de la Moscova, din cauza organizării. Că sunt cozi, că nu poți intra, etc. Ați fost și la alte evenimente de acest gen, la Berlin, Cannes, Veneția. Se poate face comparație?
Ki Duk: – De fapt, pretenții sunt la toate festivalurile. Peste tot sunt organizatori, presă și spectatori obișnuiți, care mereu intră în conflict unii cu ceilalți. E normal. Mereu se găsește ceva care să nu placă. Dar, eu mi-aș dori ca spectatorii și presa să înțeleagă cât de greu le este organizatorilor. Să faci programul, să inviți oaspeți, să coordonezi totul – este greu, este o muncă uriașă. Ar fi bine ca lumea să conștientizeze acest lucru. Cinematografia nu există fără spectatori și nici festivalurile de film. Spectatorul este principalul om din cinematografie. Dar, este un moment. La MMKF am văzut toate filmele. Am observat că, la filmele rusești, era imposibil să ajungi în sală; erau cozi enorme. La filmele străine, interesante, demne de tot interesul, era lume puțină. Succesul unui festival este atunci când filmele sunt vizionate de mulți spectatori. Dar, dacă rușii vin numai la filme rusești, reiese că nu mai este un festival internațional, ci unul național.
– În fotografii nu păreți foarte fericit.
Ki Duk: – În timpul filmărilor din China, am răcit foarte rău. Se lucra sus în munți, unde era puțin oxigen. Am bolit mult. Am venit în Rusia și, pentru prima dată în ultimele trei luni, m-am simțit excelent. Așa că Rusia m-a vindecat, mă simt minunat! Deci, să mă îmbrățișeze cineva pentru selfie, nu e nici un pericol. Știți ce m-a uluit cel mai mult în Rusia? Mi s-a adus meniul unui burger din Moscova. Iar acolo, printre multele feluri de mâncare, era un burger cu numele meu. Chiar așa scria – burger Kim Ki Duk. Vă pot arăta poza, dacă nu mă credeți. Nu e ăsta adevăratul succes?
Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
This website uses cookies.