Aventurile unor turiști cehi în Rusia
22/04Registru pentru problemele mediului de afaceri
23/04Alegerile din Ucraina, văzute din Rusia
Rezultatele alegerilor prezidențiale din Ucraina sunt amplu dezbătute în Rusia, de către jurnaliști și analiști. Volodimir Zelenski a repurtat o victorie zdrobitoare în fața președintelui în exercițiu, Petro Poroșenko, cumulând un rezultat de trei ori mai mare decât acesta din urmă, scrie, spre exemplu, cotidianul economic Vedomosti.
Dmitri Badovski
Explicând această diferență de scor, analistul Dmitri Badovski, șeful fondului ISEPI, crede că, de fapt, oamenii au votat nu atât pentru Zelenski, cât împotriva lui Poroșenko. Privind lucrurile din altă perspectivă, politologul Vadim Karasev este de părere că, după alegerea lui Zelenski, retorica ostilă anti-rusă va scădea. ”Poroșenko a fost adeptul cuvintelor răsunătoare și îndrăgea frazele jignitoare; acest lucru îi conferea încredere și juca rol de alibi în fața radicalilor – baza lui electorală din ultimii ani. Zelenski are însă alt electorat – oameni care vor pace, liniște și, dacă nu prietenie cu Rusia, în nici un caz război”, a apreciat analistul politic.
Vladimir Fesenko
Continuând pe aceeași temă, expertul ucrainean, Vladimir Fesenko, a estimat că orice schimbare în relațiile dintre Rusia și Ucraina depinde nu de Zelenski, ci de preșdintele Rusiei, Vladimir Putin. ”Nu trebuie să ne așteptăm, însă, la schimbări radicale. Cel mai bun lucru care se poate întâmpla este trecerea de la un conflict politico-militar la o pace rece”, a afirmat analistul.
Evgheni Mincenko
Politologul rus Evegheni Mincenko apreciază că ”Zelenski ocupă o poziție chiar mai radicală. Pentru că, dacă Poroșenko nu îndeplinea acordurile de la Minsk, deși spunea că trebuie, Zelenski a anunțat, practic, că refuză aceste acorduri și a propus modificarea formatului normand, prin eliminarea reprezentanților autoproclamatelor republici Donețk și Lugansk și adăugarea celor ai SUA și Marii Britanii.
În plus, Zelenski a anunțat deja un război informațional împotriva Rusiei, care ar putea avea mai mult succes decât războiul purtat de Poroșenko, este de părere expertul. ”Zelenski este un politician care face parte dintr-o altă generație; în echipa lui sunt oameni inventivi, capabili să ofere un produs mult mai interesant. Va fi o provocare serioasă pentru Rusia”, crede Mincenko.
În altă ordine de idei, directorul centrului moscovit al Centrului Carnegie, Konstantin Skorin, consideră că, ”deocamdată, Occidentul dă dovadă de foarte multă prudență în privința lui Zelenski. Nici Uniunea Europeană, nici Statele Unite nu înțeleg ce reprezintă el. Occidentul încearcă să-l imagineze pe Zelenski drept revanșard sau o jucărie în mâinile revanșarzilor”, a estimat expertul.
”Parlamentul i-ar putea îngrădi foarte mult activitatea lui Zelenski. Dar el are varianta dizolvării Radei Supreme și convocarea alegerilor anticipate. Va face el un astfel de pas? Actuala coaliție din parlament, s-a destrămat, de fapt”.
Directorul centrului de conflictologie și studii politice din Kiev, Mihail Pogrebinski, a amintit că, într-un interviu pentru presa ucraineană, ”întrebat fiind dacă Putin îi este dușman, Zelenski a răspuns: Firește că este dușman”. ”Deocamdată însă, tema relațiilor ruso-ucrainene nu a fost dezvoltată. Dar, mai rău decât a fost sub Poroșenko, nu va fi”, este convins politologul, citat de RIA Novosti. Mihail Pogrebinski
În opinia lui Pogrebinski, dacă, așa cum a promis, ”noul președinte se va orienta după părerea opiniei publice, înseamnă că există perspective pentru normalizarea relațiilor ruso-ucrainene”. ”În ultimă instanță, majoritatea locuitorilor Ucrainei doresc acest lucru. Dacă el va întreba poporul, așa va fi”, crede analistul.