Categories: Rusia si lumea

Karaganov: Umanitatea nu se ocupă de problemele globale

La Moscova s-au deschis lucrările celei de-a 27-a sesiuni a adunării Consiliului de politică externă și de apărare (SVOP), al cărui fondator și președinte de onoare, Serghei KARAGANOV, a avut amabilitatea de a răspunde la câteva întrebări adresate de cotidianul ”Rossiiskaia Gazeta”.

– Care este diferența între actuala adunare SVOP și cele anterioare?

Serghei Karaganov: – La fiecare dintre adunările noastre dezbaterile sunt diferite. Acum ne așteaptă o dezbatere aprinsă și puternică. În centrul atenției, trei chestiuni foarte actuale. În primul rând, cum putem și cum trebuie luptat pentru pace. A doua temă va fi foarte critică la adresa politicii noastre externe. Învingem și câștigăm, dar am epuizat vechiul potențial și batem pasul pe loc. Iar a treia temă va fi dedicată bazelor interne ale politicii externe. Una tradițională, dar, de această dată, am invitat la discuții noi experți.

– Cu exact trei ani în urmă ați prezis că cele mai mari provocări la nivel mondial vor fi criza refugiaților și amenințarea teroristă dinspre Orientul Mijlociu. Ce ne așteaptă acum?

Serghei Karaganov: – Cred că nu trebuie să ne așteptăm la alte asemenea pericole. Mai degrabă, există eventualitatea izbucnirii întâmplătoare a unui mare război. Problema este însă alta. Toți se ocupă de orice le trece prin cap. Trump se ocupă de programul ”America First”, alții de altceva, iar în ansamblul ei, umanitatea nu se ocupă de problemele globale.

– Și ce trebuie făcut?

Serghei Karaganov: – Trebuie să schimbăm gândirea. Fiecare dintre noi. Și toți împreună.

owner

Recent Posts

Campionii mondiali Șișkova și Naumov s-ar fi aflat la bordul avionului prăbușit la Washington

Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…

10 ore ago

Ruperea coloanei vertebrale a Europei: ce fel de politică ar trebui să adopte Rusia față de Occident

Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…

15 ore ago

Georgia și-a încetat activitatea în APCE. Care este motivul

Delegația parlamentară georgiană și-a suspendat activitatea în cadrul APCE după adoptarea unei rezoluții ce îndeamnă…

17 ore ago

Zelenski a propus să fie trimiși pe front profesorii universitari

Profesorii din liceele și universitățile militare trebuie să meargă pe linia contactului de luptă, este…

20 de ore ago

Scholz: SUA au eliberat Germania de nazism

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a mulțumit Statelor Unite pentru că au eliberat Germania de nazism…

20 de ore ago

Zaharova: Închiderea expoziției Rusiei de la Auschwitz, parte a rescrierii istoriei

Închiderea expoziției Rusiei de la muzeul fostului lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau este continuarea…

2 zile ago

This website uses cookies.