Categories: Militar

Eveniment inedit la bordul unui submarin rusesc

Pentru prima dată în istoria Flotei din Marea Neagră, un marinar a fost supus unei intervenții chirurgicale chiar la bordul submarinului din a cărui echipă face parte, informează RIA Novosti, citând un comunicat de presă al Flotei din Marea Neagră.

Bărbatului i-a fost scos apendicele. Comunicatul precizează că, pe durata operației, submarinul s-a aflat în stare de scufundare și nu s-a ridicat la suprafață.

Intervenția chirurgicală, care a durat patru ore, a fost efectuată de șeful serviciului medical, medicul chirurg Dmitri Iujanin.
În acest scop, una dintre cabine, cu o suprafață nu mai mare de cinci metri pătrați, a fost transformată în sală de operații.
Starea pacientului este satisfăcătoare. După intrarea în punctul de staționare, marinarul va fi transportat la spital, pentru recuperare.

owner

Recent Posts

Putin a inaugurat aeroporturi în Magadan, Stavropol și Ceboksarî

Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…

18 ore ago

Putin a înaugurat o autostradă de mare viteză spre Podul Crimeii

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…

18 ore ago

Putin: Rusia trebuia să pregătească operațiunea specială din Ucraina mult mai devreme

Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…

19 ore ago

Moscova a văzut că NATO se pregătește de război cu Rusia și i-a trimis semnale ferme

Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…

20 de ore ago

Atac cu rachete al armatei ruse: A fost lovită reprezentanța CIA la Kiev

În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…

21 de ore ago

Regizorul italian Giancarlo del Monaco a primit cetățenia rusă

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…

o zi ago

This website uses cookies.