”Palatul băii publice”. Cum era odinioară la Moscova

Clădiri elegante, decorate cu gust, unde intri nu doar pentru o baie ori saună, dar și pentru excursii – unele dintre băile moscovite sunt păstrate de stat ca monumente ale arhitecturii. Istoricul Moscovei, Aleksei Dedușkin, despre primele băi publice ale orașului.

Dintre băile care funcționau la Moscova înainte de revoluția din 1917, au rămas doar patru – Sandunoskie (”Sandunî”), Selezniovskie, Rjevskie și Astrahanskie. Este una care s-a deschis în vremurile sovietice – Voronțovskie. Toate, într-o stare cât se poate de bună. Sandunî este o moștenire culturală – sunt protejate de stat atât clădirea, cât și interioarele.

E frumos, mai ales palierul superior, unde s-au păstrat interioare impresionante, lambriuri de lemn pe pereți. Piscina, măreață, în stilul perioadei lui Pompei (aici s-a făcut un film), scara care duce la primul etaj. Sala vestiarelor este decorată cu lambriuri, tavanul este pictat.
S-a păstrat destul de autentică și sala unde clienții își dădeau cu săpun. De o eleganță aparte este partea destinată bărbaților, la femei este ceva mai simplu. În anii ‘70, cel mai scump bilet costa 50 de copeici (echivalent cu trei călătorii la metrou), variantele mai ieftine erau de 20 și 10 copeici.

Înainte de revoluție, prețurile pentru sectorul ”popular” erau stabilite de Senat, nu puteau fi modificate, spre deosebire de sectorul pentru domni. În secolul al 18-lea, oamenii simpli plăteau la intrare două copeici, iar în 1900 se ajunsese la 15 copeici.
Sandunî a fost prima baie publică elegantă din Moscova. Mai era baia Teatralnaia, iar acum acolo sunt restaurante, deși interioarele sunt, în general, cele originale, plasate sub protecția statului.

La sfârșitul secolului al 19-lea, Gherasim Ivanovici Hludov a construit un adevărat palat – cu numeroase sectoare, cu o baie turcească. Folosind limbajul modern, era ca un complex de recreere și afaceri. Erau acolo și săli speciale pentru negocieri. Existau magazine, o spălătorie cu aburi, saloane cosmetice (acum s-ar numi spa-uri). Era, desigur, și o piscină, dar ceva mai mică decât cea din baia Sandunî, care, printre altele, a intrat, curând după aceea, în renovare.

Sila Nikolaevici Sandunov, actor și întreprinzător, a deschis baia publică chiar în centru, pe locul unde, astăzi, se află Piața Teatrului, după care a mutat-o unde este acum. Refăcută în 1895, construcția și-a păstrat aspectul istoric, vechi de 200 de ani.

În documentele de arhivă s-au păstrat descrieri ale băilor țariste din secolul al 17-lea și dovezi despre cum erau băile în casele bogate. Erau de lemn, firește. Dar, mereu erau mai elegante decât cele obișnuite, populare. În pofida restricțiilor existente în diferite perioade istorice, băile private au fost destul de răspândite. Nu de puține ori s-a interzis amenajarea băilor comune, pentru bărbați și pentru femei. Astfel de restricții au funcționat până la sfârșitul secolului al 18-lea, iar în provincie chiar până la începutul al 20-lea, așa cum reiese din numeroasele notițe de călătorie ale străinilor. De altfel, după separarea sectoarelor pentru bărbați și pentru femei, s-a schimbat și numele instituției, din baie publică, în băi publice.

În perioada sovietică, băile publice au fost larg răspândite până în anii ‘70. Numeroase imobile nu erau conectate la rețeaua termică, astfel că oamenii mergeau să se spele la baia publică. Vara erau și băi de sezon. În centrul Moscovei, spre exemplul, pe Bulevardul Samotiocnîi, era un pavilion de lemn. Dar, când în zonele periferice s-au construit blocuri, iar centrul a fost modificat, nu a mai fost nevoie de atâtea băi publice. Acum, oamenii folosesc aceste locuri nu pentru a se spăla, ci pentru a face o baie sănătoasă, cu aburi, a povestit Aleskei Dedușkin pentru RIA Novosti.