Iliuşin – o punte spre Cer! Din însemnările astrologului Sergiu Bălan

Serghei Vladimirovici Iliuşin este dovada clară că geniul nu ţine cont de clasa socială. El s-a născut la 30 martie 1894, în Dilialevo (regiunea Vologda, Imperiul Ţarist), într-o familie de ţărani. Autodidact, învaţă să citească din cărţile găsite prin foarte modesta bibliotecă a familiei, iar la 8 ani începe să meargă la cursuri, pentru a-şi completa educaţia; micul Serghei parcurge zilnic doi km şi jumătate până la şcoală! Şi tot atât înapoi, spre casă.
După trei ani, renunţă la studii pentru a munci (părinţii săi aveau nevoie de ajutor), iar în 1909 pleacă de acasă în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit. Evident, pentru un ţăran de 15 ani, oferta nu este prea generoasă, dar şansa îi surâde în toamna lui 1910, când, la St. Petersburg, se organizează, în premieră, un festival al aviaţiei din toată Rusia. Serghei Iliuşin participă la amenajarea hipodromului local şi transformarea lui temporară în aerodrom, la asamblarea aparatelor de zbor, lucrează în atelierele de reparaţii, urmăreşte concursul şi se lasă sedus, practic, de eleganţa zborului şi de puterea maşinilor care se înălţau spre cer. Este un real punct de cotitură în destinul său; curând, va intra la şcoala de antrenament pentru piloţi şi învaţă matematică şi fizică împreună cu un vecin, care era student.
Serghei Iliuşin continuă să-şi caute de lucru şi ajunge în Siberia, unde lucrează la construcţia căii ferate Amur, apoi în Estonia, la Tallin, unde va lucra pe un şantier naval.
Anul 1914 vine pentru Iliuşin cu mobilizare în armată; iniţial, este la infanterie, apoi, graţie alfabetizării, va lucra ca secretar la comandamentul local. Când s-a primit ordinul ca şapte şoldaţi să primească instrucţie pentru a deveni aviatori, Serghei Iliuşin se oferă voluntar şi pleacă la St. Petersburg. Avioanele sunt puţine şi Iliuşin ajunge să lucreze ca mecanic la un aerodrom; curând, ajunge mecanic-şef. În anul 1917 primeşte licenţa de pilot, de care avea să se folosească prea puţin (visul său era să construiască avioane, nu neapărat să le piloteze).
1917 este anul Revoluţiei bolşevice urmată de începutul Războiului Civil din Rusia; Serghei Iliuşin va lupta în acest război. El va conduce şi departamentul de industrie al Consiliului pentru Economie Naţională din Vologda, regiunea sa natală.
În 1918 se înscrie în Partidul Comunist şi este chemat în armată, pentru a lupta ca pilot; iarăşi ajunge la un atelier de reparaţii, unde, timp de trei ani, va deprinde tot ceea ce un profesionist trebuia să ştie. În anul 1921 Serghei Iliuşin este şeful diviziei de aviaţie a Armatei a IX-a Kuban, pe frontul din Caucaz.
Începând cu 1922, Iliuşin urmează cursurile Academiei de Inginerie a Forţelor Aeriene “N.E. Jukovski” din Moscova, pe care a absolvit-o în 1926. Student fiind, proiectează primul său planor (care prezintă unele probleme de echilibru); urmează alte modele, perfecţionate; în curând, va participa la un concurs internaţional de planoare din Gemania, unde câştigă premiul cel mare.
După absolvirea Academiei “Jukovski”, Iliuşin devine preşedintele Comitetului de cercetare şi tehnologie al Forţelor Aeriene, un loc plăcut, dar în care lipseşte provocarea pe care el o doreşte – construcţia de avioane!
Visul i se împlineşte începând cu anul 1933, când ajunge să fie transferat la Fabrica de Avioane ”Menjinski”, unde va conduce Biroul central de construcţii. Din 1935, Serghei Iliuşin are propriul Birou de Proiectare a avioanelor.

La 2 octombrie 1939, prototipul avionului de atac IL-2 va face zborul inaugural, iar din februarie 1941, începe producţia în masă a acestui avion care ajunge, la 22 iunie 1941, să fie distribuit pe întreg teritoriul URSS. “Cocoşatul” (numit astfel după forma lejer ciudată a fuzelajului) este un avion oarecum greu de manevrat, dar şi greu de distrus! “Tatăl său”, inventivul Iliuşin, i-a creat şi un blindaj, ceea ce i-a mai adus o poreclă şi anume “tancul zburător”. Nemţii (căci suntem în plin război mondial, al doilea, iar naziştii au luat “înţeleapta” decizie de a invada URSS) numeau avionul IL-2 “Măcelarul” şi “Moartea Neagră” şi se plângeau mereu că “este un coşmar, care îi înnebuneşte!” – inspiraţi, desigur, de numărul foarte mare de victime pe care avionul de atac sovietic le făcea! Mai trebuie spus că acest avion a fost proiectat de aşa manieră încât să coopereze foarte eficient cu trupele de la sol.
Au fost fabricate peste 36.000 de avioane IL-2 pe durata celui de-al doilea război mondial, mai mult decât orice alt tip de avion militar!

Următoarea vedetă a fost IL-4, un bombardier cu rază mare de acţiune (“calul de muncă al ruşilor”), care l-a contrazis pe Goebbels, şeful propagandei naziste, care jurase că în Berlin nu va cădea vreo bombă! Ei bine, IL-4 a fost primul avion care a bombardat capitala celui de-al treilea Reich, în 1941, parcă, anunţând astfel finalul proiectului “de 1000 de ani” al lui Hitler!

Începând cu anul 1943 (deşi războiul mai avea să dureze), la Biroul de Proiectare Iliuşin începe dezvoltarea proiectelor avioanelor pentru pasageri şi de transport mărfuri. În anul 1946, apare IL-12, un bimotor pentru pasageri. Seria avioanelor pentru pasageri, sigure şi confortabile, continuă cu celebrul deja IL-18 (din 1957), un cvadrimotor cu turbo-propulsie, primul avion sovietic cerut pe piaţa mondială.
Urmează IL-62, un turbojet tot pentru transportul pasagerilor (în 1962), intercontinental, despre care americanii s-au exprimat ca fiind “farfurie zburătoare” şi, în fine, un avion de tip airbus, IL-86.

Serghei Vladimirovici Iliuşin şi-a împlinit visul şi, totodată, datoria (după cum considera el) de a construi avioane bune şi puternice pentru ţara lui. A fost decorat şi premiat (7 premii Stalin, Ordinul Lenin, Premiul de Stat URSS, de trei ori Erou al Muncii Socialiste, ca să amintim doar câteva dintre distincţiile primite). A fost general-colonel în Armata URSS, profesor la Academia al cărei student a fost şi academician al Academiei de Ştiinţe a URSS. Cel care spunea “Avioanele cântă despre constructorul lor pe cer” se retrage din activitate în anul 1970, plecând spre Cerul pe care l-a iubit la 9 februarie 1977.

De regulă, zborul este asociat cu Uranus şi cu Vărsătorul. Serghei Iliuşin este un Berbec ambiţios, autodidact, plin de energia specifică semnului de Foc în care s-a născut. O entitate elevată, care a manifestat Spiritul Creator, cea mai înaltă expresie a unui nativ Berbec. Ascendentul său este în Leu, semn al creativităţii, dar şi al generozităţii (este bine cunoscut că îşi împărtăşea întreaga cunoaştere celor care lucrau în echipa lui) şi al demnităţii publice (Iliuşin a fost şef cam toată viaţa lui!).
Gradul sabian al Soarelui spune: “Un savant dă noi forme simbolice imaginilor tradiţionale care şi-au pierdut sensul”. Şi, oare, nu este Serghei Iliuşin savant? Nu a conceput modele noi, perfecţionate de avioane? Nu a depăşit tradiţia?
Totuşi… Unde este Vărsătorul? În casa a VII-a (a parteneriatelor şi a colaborărilor), unde îl găsim plasat pe Marte (stăpânul zodiei natale), în trigon cu Jupiter din casa a X-a (a carierei profesionale). Iată, deci, cum se verifică informaţia astrală că avionul şi Vărsătorul sunt noţiuni indisolubil legate.
Luna în Capricorn i-a disciplinat emoţiile şi i-a dat rezistenţă fizică, Mercur în Peşti l-a conectat la filonul inspiraţiei. Fireşte, Mercur face un superb trigon cu Uranus, aspect care echivalează practic cu poziţia astrului comunicării şi al mentalului în Vărsător. Acesta este izvorul ideilor grozave de inginerie experimentală, cu costuri foarte mici, pe care Iliuşin le-a avut, conectorul cu planul astral de unde ne extragem cu toţii, mai mult sau mai puţin, inspiraţia…
Casa a III-a (a comunicării), plasată în Balanţă (semn de Aer!) conţine Nodul Sud Lunar (Datoria Kharmică) – iată de ce Iliuşin a considerat o datorie proiectarea avioanelor! Pe lângă Nodul Sud, îl găsim şi pe Saturn, un alt semnificator kharmic, care i-a făcut mintea practică şi analitică, matematică, eficientă. Şi tot Saturn i-a adus şi celebritatea (inclusiv după plecarea în altă dimensiune) prin activarea stelelor fixe Spica şi Arcturus, printre cele mai grozave şi norocoase stele de pe Cer! Ele i-au dăruit onorurile, faima, strălucirea socială, inspiraţia, succesul prin muncă.
Serghei Iliuşin ar fi fost celebru şi fără stele fixe. Când ai Soarele conjunct cu Sensul Vieţii, chiar pe Meridian şi Neptun (astrul inspiraţiei) în casa a XI-a, este evident că te bucuri de proeminenţă socială şi de notorietate!
Cu toate acestea, Serghei Iliuşin a manifestat mereu modestie şi refuza să vorbească despre el (de altfel, nici nu a lăsat memorii). Obişnuia să spună că “avioanele trebuie să vorbească despre constructorul lor şi nu cei din jur”. “Frugalitatea” sa verbală s-a manifestat şi în lucrarea pe care a redactat-o pentru tinerii specialişti în proiectare – “Scurt manual de proiectare”. Manualul cuprindea, foarte sintetic, principalele etape ale proiectării pieselor şi articulaţiilor/îmbinărilor avioanelor.

Geniul lui Iliuşin a constat atât în abordarea noului, cât şi în găsirea soluţiilor simple şi eficiente. Academicianul Iakovlev scria, în memoriile sale, despre Iliuşin ca fiind “Maestrul soluţiilor simple”. Şi, dacă avem în vedere plasarea casei a VI-a (a muncii) în Capricorn şi a Soarelui în casa a IX-a (a ideilor înalte), nici nu putea fi altfel – decât foarte harnic, sever, dar drept, adeptul simplităţii şi al eficienţei, indiferent de complexitatea problemei. Este, până la urmă, “marca rusească” – ruşii au făcut întotdeauna lucruri bune, simple şi rezistente. Americanii au cheltuit o sumă uriaşă pentru a pune la punct un stilou care să funcţioneze în spaţiul cosmic (în absenţa gravitaţiei). Ruşii au ales să scrie… cu creionul!!! Acesta este spiritul Rusiei, care s-a manifestat şi prin genialul Iliuşin!

Avionul Il-86, de clasă Airbus

 

owner

Recent Posts

Putin a inaugurat aeroporturi în Magadan, Stavropol și Ceboksarî

Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…

20 de ore ago

Putin a înaugurat o autostradă de mare viteză spre Podul Crimeii

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…

21 de ore ago

Putin: Rusia trebuia să pregătească operațiunea specială din Ucraina mult mai devreme

Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…

21 de ore ago

Moscova a văzut că NATO se pregătește de război cu Rusia și i-a trimis semnale ferme

Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…

23 de ore ago

Atac cu rachete al armatei ruse: A fost lovită reprezentanța CIA la Kiev

În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…

23 de ore ago

Regizorul italian Giancarlo del Monaco a primit cetățenia rusă

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…

2 zile ago

This website uses cookies.