Categories: Rusia si lumea

MAE rus: Ambasadorul SUA la Chișinău se amestecă în viața politică

Ambasadorul Statelor Unite în Moldova, Derek J. Hogan, și-a permis, fără sfială și fără drept de apel, să se amestece în procesul de formare a coaliției de guvernare la sfârșitul alegerilor parlamentare din republică, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, citată de agenția TASS.

”Așa-numita scrisoare deschisă a lui Hogan, care a circulat zilele trecute la Chișinău și care era adresată parlamentarilor moldoveni, este un document cu adevărat unic prin inflexibilitate, prin cinismul lui”, a spus reprezentata oficială a MAE rus. ”Nu este nici măcar highly likely (cu un grad ridicat de eventualitate). Este un dictat deschis, impus Moldovei, din partea Statelor Unite. În scrisoare se afirmă clar că singura cale corectă spre o viață mai bună pentru cetățenii acestui stat constă în ”întărirea relațiilor cu SUA și cu Europa”, iar toate problemele pot fi rezolvate prin revenirea la valorile occidentale”, a citat Zaharova din scrisoarea ambasadorului SUA la Chișinău.

”Dar nu s-a oprit aici”, a continuat diplomatul. ”În mesajul care, printre altele, părea un fel de instructaj, este descris în detaliu cum și ce reforme interne trebuie să promoveze statul și societatea moldovenească, cum să consolidezi securitatea cibernetică și cum să înăsprești controlul asupra companiilor străine care au tendința de a influența asupra infrastructurii vitale, cum să diversifici sursele de obținere a resurselor energetice și așa mai departe”.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a MAE rus, scrisoarea ambasadorului american conține ”bine cunoscutul pachet de rețete și instrumente, folosite de Statele Unite în scopurile lor”. ”Totul este prezentat, deschis. Fără drept de apel”, a subliniat Zaharova.

Reprezentanta oficială a diplomației ruse a atras atenția asupra faptului că Moldova, la fel cum, la timpul său, s-a procedat cu Ucraina, ”este pur și simplu împinsă, prin șantaj și amenințări, spre așa-numita singura alegere corectă, ignorându-se, în același timp, votul majorității alegătorilor moldoveni, care au altă părere, alternativă, ce nu corespunde cu ”mainstream-ul”  care vine de la Washington”.

”Unde duce o astfel de politică, mai ales în condițiile unei societăți divizate, am văzut după exemplul statului vecin”, a rezumat Zaharova. ”Se pare că Washingtonul nu a învățat nimic din lecțiile ”euro-maidanului”. La fel cum încearcă acum să nu observe ceea ce se întâmplă în Ucraina. Vreau să sper că, ținând cont de drumul parcurs de țara vecină, Occidentul a pregătit pentru Moldova altă soartă, dar totul indică altceva”.

owner

Recent Posts

SVR: Maia Sandu a cerut un plan pentru o operațiune militară în Transnistria

Autoritățile moldovenești pregătesc o operațiune militară în Transnistria, pentru care președintele republicii, Maia Sandu (în…

3 ore ago

„Răul pur”: Fost analist al CIA a avertizat de urgență Rusia

Fostul analist al CIA, Larry Johnson, a trimis conducerii ruse un avertisment, informează Rambler.ru. Într-un…

9 ore ago

Zaharova, reacție la atacul cu drone al Ucrainei asupra orașului Kazan

Forțele Armate ale Ucrainei au lansat, pe 21 decembrie, cu ajutorul dronelor un „atac cinic”…

9 ore ago

Sberbank: Escrocii fură bani și promit să-i restituie pentru îndeplinirea unor misiuni

Serviciul de presă al Sberbank a povestit ce scheme folosesc escrocii, de pe teritoriul Ucrainei,…

10 ore ago

Putin a inaugurat aeroporturi în Magadan, Stavropol și Ceboksarî

Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…

o zi ago

Putin a înaugurat o autostradă de mare viteză spre Podul Crimeii

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…

o zi ago

This website uses cookies.