La CN Novovoronej, a avut loc unul dintre evenimente cheie în industria energiei atomice a Rusiei din ultimul timp – a fost lansat cu succes reactorul nuclear VVER-1200 al unității inovatoare energetice nr. 2. Știrea a fost transmisă de serviciul de presă al concernului Rosenergoatom.
În seara zilei de 22 martie, instalația reactorului a fost adusă la un nivel de putere minim controlat.
„Pentru prima dată, în reactorul unității energetice care lucrează cu o putere suficientă pentru a fi controlată reacția de fisiune în lanț”, a fost înregistrat un flux de neutroni corespunzător unui nivel minim controlat , s-a spus la Rosenergoatom.
În astfel de cazuri, se spune figurativ că reactorul „a început să trăiască”.
În viitorul apropiat, specialiștii vor efectua testele necesare pentru a confirma fiabilitatea întregului sistem de control fizic nuclear și siguranță a instalației. Apoi începe faza de pornire a energiei. Se preconizează că unitatea energetică va fi pusă în funcțiune pilot, până la finele anului.
CN Novovoronej este situată pe malul Donului, la 42 de kilometri spre sud de Voronej. Aceasta este prima centrală nucleară din Rusia cu reactoare de tip VVER (reactoare energetice de tipul apă-apă, având un corp și apa sub presiune). Unitatea de putere cu reactorul VVER-1200 aparține generației „3+” – în comparație cu unitățile de generație anterioară (cu reactorul VVER-1000) și are o serie de avantaje care sporesc semnificativ caracteristicile sale economice și de siguranță.
Răspunsurile oferite de ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, la întrebările jurnaliștilor prezenți la…
Rob Bauer, șeful demisionar al Comitetului Militar al Alianței, a precizat că acest lucru ar…
The Economist a constatat prăbușirea Brigăzii 155 a Forțelor Armate ale Ucrainei, antrenate în Franța,…
Pentru Bobotează, în toate raioanele administrative ale Moscovei au fost amenajate zone de scăldat, mai…
Volodimir Zelenski se străduiește din toate puterile să demonstreze Occidentului că regimul său încă mai…
Rusia intenționează să achiziționeze gaze din Europa printr-o companie intermediară pentru a-l livra Transnistriei. Un…
This website uses cookies.