A trecut aproape un an de când Vladimir Putin a preluat al patrulea mandat de președinte. Într-un articol dedicat acestui subiect, cotidianul economic Vedomosti analizează cum s-a schimbat politica Rusiei în acest interval. Materialul se bazează pe concluziile organizației non-guvernamentale ”Misiunea liberală”, care a elaborat un raport în acest sens.
Potrivit documentului, în perioada analizată, puterea a adoptat o nouă strategice, demarând pregătirile pentru o confruntare de lungă durată cu provocări externe și interne în ajunul anului 2024. Politica externă pare izolaționistă: Moscova nu mizează pe sprijinul altor țări și pedalează tema confruntării cu Statele Unite, pentru a confirma caracterul exclusiv al statului ei în politica mondială.
În opinia experților, reforma pensiilor a stimulat o schimbare bruscă a stării de spirit la nivel social, stagnarea economică și scăderea veniturilor cetățenilor au afectat încrederea în autorități, iar mobilizarea și propaganda de politică externă nu mai compensează aceste fenomene.
În plus, un rol mai mare decât ”popularitatea lui Putin” și eficiența propagandei începe să îl joace, pentru menținerea stabilității regimului, politica de forță – de la presiuni asupra tinerilor până la înăsprirea pedepselor pentru elite, se arată în raportul citat de cotidianul Vedomosti.
Politica economică a autorităților este calculată nu pe transparența economiei, ci pe propriile forțe, spune redactorul studiului, Kirill Rogov. ”Același lucru se poate constata și din evoluția mașinii represive, care dobândește o tot mai mare însemnătate. Toate acestea sunt linii strategice în jurul cărora se va construi politica pe termen mediu: supraviețuirea în condiții de presiuni externe și confruntare”, crede analistul.
La rândul său, coautorul raportului, Nikolai Petrov, spune că, în primul an după alegeri erau de așteptat schimbări serioase – cum ar fi, spre exemplu, ieșirea din confruntarea cu Occidentul, ceea ce ar fi permis dezvoltarea economică. ”Dar actuala strategie exclude, practic, posibilitatea unor schimbări majore până în 2024. Autoritățile nu speră într-o ameliorare a situației din economie și, de aceea, strategia de a săpa tranșee de apărare este foarte serioasă și de lungă durată. Expertul este de părere că, pentru putere, principala problemă rezidă în refacerea legitimității liderului. ”Dacă nu puteți cumpăra loialitate, va trebui să întăriți mecanismele represive, ceea ce se va și întâmpla, după toate probabilitățile”, spune Petrov.
Respingând ideea ”de săpat tranșee”, politologul Dmitri Orlov, spune că politica autorităților este orientată spre rezolvarea problemelor interne, în primul rând a celor de natură socio-economică. În același timp, țara nu ”se închide”, constată analistul politic. ”Că este așa, o demonstrează atât creșterea numărului de turiști care au vizitat Rusia în ultimele luni, cât și creșterea fluxului de capital, aspecte care nu pot fi corelate cu o politică de izolare”, a explicat Orlov.
Președinția poloneză a Uniunii Europene a început prost, ea trebuie ”încălzită la microunde” pentru a…
Decodificarea cutiilor negre ale avionului Azerbaijan Airlines (AZAL) nu confirmă unele dintre concluziile preliminare prezentate…
Nikolai Patrușev/ Foto: RIA Novosti Ucraina își poate înceta existența ca stat în 2025, a…
Fostul cancelar german Angela Merkel și fostul președinte francez Francois Hollande (în imagine) au ignorat…
Fostul europarlamentar irlandez Mick Wallace i-a cerut liderului regimului de la Kiev, Volodimir Zelenski, să…
În alegerile desfășurate în weekend, președintele în exercițiu al Croației, Zoran Milanovic, a repurtat o…
This website uses cookies.