Demisia președintelui Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, care a condus țara aproape 30 de ani, este amplu comentată de mass-media din Rusia. Cotidianul economic Vedomosti scrie, spre exemplu, că, până la încheierea mandatului lui Nazarbaev, în aprilie 2020, funcția acestuia va fi exercitată de președintele Senatului, absolvent al Insitutului pentru Relații Internaționale din Moscova (MGIMO), Kasîm-Jomart Tokaev.
Directorul general al Consiliului Rus pentru Afaceri Internaționale, Andrei Kortunov, crede că, înainte de anunțul său, președintele Kazahstanului s-a consultat cu diferite forțe politice și, posibil, Moscova a fost informată din timp. Ipoteză confirmată de o sursă apropiată administrației președintelui Rusiei, potrivit căruia astfel de consultații au avut loc, iar candidatura lui Tokaev nu a fost aleasă întâmplător – după Nazarbaev, el este cel mai cunoscut politician al țării la nivel mondial, având relații solide cu conducătorii marilor țări vecine, Rusia și China.
Consultat de ”Rossiiskaia Gazeta”, Alexandr Kniazev, expert în problemele Asiei Centrale și Orientul Mijlociu, susține că plecarea lui Nazarbaev nu trebuie privită ca o senzație. ”Aș spune că asistăm, mai degrabă, la un proces planificat și pregătit de predare a puterii. În 2018, Kazahstanul a adoptat o nouă lege, conform căreia Consiliul de Securitate al Statului devine organul puterii supreme în țară, o structură condusă de Nazarbaev. Recent, s-a desfășurat o campanie pregătitoare, după care seful Consiliului de Securitate a obținut posibilitatea de a conduce și coordona activitatea tuturor verigilor puterii. Astfel, Nazarbaev va păstra poziția de lider care stabilește direcția strategică de dezvoltare, ridicând, la nivel de președinte și guvern, chestiuni tactice. O astfel de configurație constituie o bună alegere politică. Nimeni dintre politicienii din Kazahstan nu este atât de cunoscut ca Nazarbaev, care a construit relații bune atât cu Moscova, cât și cu Beijingul, dar și cu Washingtonul”, a spus Kniazev.
Tot pentru ”Rossiiskaia Gazeta”, politologul kazahstanez Talgat Mamîraiîmov, a apreciat că, de fapt, Nazarbaev își schimbă statutul politic, dar puterea reală rămâne tot la el. ”Nu trebuie așteptate schimbări în politica internă și externă a țării. Singurul lucru care s-ar putea întâmpla vizează o eventuală întârire a măsurilor de securitate, în special pe durata alegerii noului președinte al republicii”, a apreciat el.
Comentând, la rândul său, evenimentul, analistul politic Aleksei Makarkin a apreciat că modelul de predare aplicat în Kazahstan amintește de cel chinez, unde organizatorul de reforme Deng Xiaping s-a retras, în anii ’80, din funcțiile oficiale, păstrând însă funția de președinte al Consiliului Militar Central și continuând să exercite o anumită influență în politică, a arătat Makarkin, citat de ”Vedomosti”.
Noul președinte Tokaev a propus ca, în cinstea primului președinte al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, numele capitalei kazahe Astana să fie schimbat în Nur-Sultan. Nazarbaev, de asemenea, va continua să poarte pe viață titlul de Tată al Națiunii, Elbasî.
Discursul lui Serghei Lavrov, ministrul afacerilor Externe al Federației Ruse, în cadrul conferinței de presă…
Președinția poloneză a Uniunii Europene a început prost, ea trebuie ”încălzită la microunde” pentru a…
Decodificarea cutiilor negre ale avionului Azerbaijan Airlines (AZAL) nu confirmă unele dintre concluziile preliminare prezentate…
Nikolai Patrușev/ Foto: RIA Novosti Ucraina își poate înceta existența ca stat în 2025, a…
Fostul cancelar german Angela Merkel și fostul președinte francez Francois Hollande (în imagine) au ignorat…
Fostul europarlamentar irlandez Mick Wallace i-a cerut liderului regimului de la Kiev, Volodimir Zelenski, să…
This website uses cookies.