Hot News
Statele Unite vor testa rachete interzise de INF
14/03
Expertul român: Avantajele rachetelor Rusiei, despre care ”americanii nu au aflat încă”
15/03

Putin a cerut scăderea dobânzilor la creditele ipotecare

Foto: TASS

”Trebuie să lucrăm la ipotecă. Din păcate, acum, ea a crescut: a fost 9,5%, iar în prezent ea este, în medie, de 10,5-11%”, a constatat președintele Vladimir Putin. ”Desigur, trebuie să meargă în jos, să revină. Mai ales că, după cum consideră Ministerul Dezvoltării Economice, efectul negativ creat de ridicarea TVA-ului și-a epuizat influența. De aceea, toată această macroeconomie trebuie, într-un final, să influențeze și dobânzile creditelor ipotecare în plan pozitiv”.

”Fără îndoială, trebuie să se revină la o ipotecă de 8%, astfel ca până în 2024 dobânda să fie de 7,8-7,9%, trebuie mers sub 8% și cred că, prin eforturi comune, vom reuși”, a declarat șeful statului la congresul Uniunii Industriașilor și Întreprinzătorilor din Rusia. ”Trebuie să lucrăm mai eficient cu creditele ipotecare, oamenii trebuie ajutați”, a recunoscut el.

”Toți îl îndrăgim pe Krîlov (Ivan Krîlov, poet, cunoscut pentru fabulele sale – n.r.) – cucul laudă cocoșul pentru că el laudă cucul”, a citat președintele. ”Ați obținut rezultate deosebite în construcții – a evidențiat Putin meritele oamenilor de afaceri. ”Un record absolut – în regimul sovietic nu s-a construit atât. Dar acest lucru nu trebuie făcut pe spinarea oamenilor”, a subliniat șeful statului. ”Acționarii înșelați sunt cei pe seama cărora s-a construit și partea de infrastructură socială, s-au înălțat locuințe, pentru că banii de la ei au venit, iar ei nu au primit, de fapt, nimic. Iar oamenii, pe bună dreptate, întreabă: Statul nu vede?”, a luat Putin partea acționarilor. ”Este greu să ții cont de toate, iar uneori chiar și acționarii de bună credință ajung în situație dificilă – dar oamenii nu trebuie să sufere”, a subliniat liderul de la Kremlin, citat de Rossiiskaia Gazeta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3018760