Alegeri 2019: Elitele europene, gata să acuze Rusia de eșecul lor
13/03Instituțiile de forță devin și mai importante
14/03Cel mai bogat londonez este Mihail Fridman
Coproprietarul consorțiului ”Alfa-Group”, Mihail Fridman, a devenit, pentru prima dată, cel mai bogat locuitor al capitalei Marii Britanii. Anterior, acest titlu i-a aparținut lui Leonard Blavatnik.
Pe baza noului clasament global al celor mai bogați oameni ai lumii, ”Forbes” a stabilit orașele care găzduiesc cei mai mulți miliardari, indicând, totodată, care sunt cei mai înstăriți dintre locuitorii acestor orașe. La Londra, unde trăiesc 55 de miliardari cu o avere cumulată de 226 miliarde dolari (locul cinci printre orașele lumii) cel mai bogat locuitor este un rus, coproprietarul consorțiului ”Alfa-Group”, Mihail Fridman, cu 15 miliarde de dolari.
Este pentru prima dată când Fridman este desemnat cel mai bogat londonez. Până acum, pe parcursul mai multor ani, acest titlu i-a aparținut proprietarului companiei ”Acces Industries”, Leonard Blavatnik, stabilit, acum, la New York.
Într-un interviu acordat la sfârșitul anului 2017, Fridman relata că, în general, lucrează la Londra. ”Sunt rezident plătitor de taxe al Marii Britanii. Am, de asemenea, cetățenie israeliană, dar nu stau acolo. Locuiesc la Londra”, spunea miliardarul. În capitala britanică, Fridman a cumpărat de la omul de afaceri din Kuweit imobilul istoric Athlone House pentru 65 milioane de lire sterline. ”Este doar o casă veche. Sunt multe acolo. Un imobil unde, la un moment dat, s-a aflat spitalul forțelor aeriene regale, după care a schimbat mai mulți proprietari”, a spus Fridman.