Corneliu Vlad: Rusia de mâine, puterea dominantă în Marea Neagră?

Corneliu VLAD

Propoziția (în diverse variante) ”Rusia revine puternic în Marea Neagră”, a devenit un lait-motiv al comentariilor geopolitice din ultimii ani. Formularea, împrumutată parcă din limbajul cronicarilor sportivi, vizează de fapt procesul (cat se poate de serios si de evident) de restaurare a ponderii și influenței Rusiei într-o zona în care istoricește a jucat un rol important în ultimele câteva secole și care, prin dezmembrarea URSS, a diminuat drastic, pentru aproximativ un deceniu, prezența Rusiei în zona. O zona, o răscruce și un punct de intersecție important, căci , explică expertul NATO Pavel Anastasov, cine stăpânește sau deține supremația în Marea Neagră poate să-și proiecteze puterea pe continentul european, în principal în Balcani și Europa centrală, dar și în Mediterana de est, Caucazul de sud și în nordul Orientului Mijlociu.”

În plan geostrategic și militar, Moscova și-a recuperat vizibil poziții pierdute și și-a consolidat evident poziția în spațiul Mării Negre, deosebit de important pentru că este punctul inițial al traseului maritim ideal al Rusiei spre canonicele “mări calde”, invocate până la sațietate, oportun sau inoportun, în texte autentice sau apocrife ale trecutului. Prin realipirea Crimeii și a orașului-port (militar) Sevastopol la Rusia, prin extinderea țărmurilor sale la Marea Neagră, prin dezvoltarea și modernizarea considerabilă a flotei sale maritime militare din zona, Rusia a devenit, împreună cu Turcia, protagoniștii arealului pontic. Iar prin acțiunile sale politico-diplomatice reușite în acest spațiu – extins sau conex – (stabilirea statutului juridic al Caspicii, gestionarea situației din Siria), Moscova se consacră drept furnizor de securitate în regiuni știute mai degrabă ca instabile și turbulente.

Mai mult, politologii ruși Ruslan Mamedov și Olga Pilova, de la Consiliul Rus pentru Probleme Internaționale, constată că, din 2015, Rusia a acționat (și) dincolo de sfera sa tradițională de influență, prin sporirea considerabilă a prezenței sale maritime în estul Mediteranei, în contextul operațiunilor militare din Siria.

Interesant, de fapt singular în peisajul geopolitic al momentului, este statutul juridic internațional al Marii Negre, reglementat de Convenția de la Montreux, care astăzi devine mai actuală și mai benefică pentru riverani decât oricând. Documentul de acum peste 70 de ani limitează durata și nivelul prezenței navelor străine în Marea Neagră, ceea ce a pus și NATO, și SUA, și Marea Britanie, și alte state, în fața unor probleme inconfortabile, ceea ce le-au făcut pe unele să solicite chiar revizuirea Convenției de la Montreux. Fapt nenegociabil însă, nici pentru Turcia, nici pentru Rusia, care au respins categoric sugestia occidentală în materie. În plus, Moscova apreciază că reglementarea legală internațională în regiunea Atlanticului este imperfectă și trebuie îmbunătățită, inclusiv în Marea Neagră (în primul rând, contenciosul Kerci, dar poate nu doar atât…). Marea Neagră are așadar tot mai multe șanse de a intra pe agenda problemelor de luat în atenție, și nu numai la Moscova, Ankara și celelalte capitale ale statelor riverane, ci și la Bruxelles, Londra, Berlin, Haga, ba chiar Beijing și Seul. Fiecare, din propriul interes.

Și totuși, politologii ruși menționați apreciază că Rusia “nu acordă suficientă atenție cooperării în Marea Neagră”. Ceea ce face, între altele, să participe mereu mai puțin și mai rar la exercițiile militare multinaționale, tot mai frecvente în zonă, ale unor state care fac sau nu parte din NATO. Și, sugerează cei doi cercetători, doar “prin extinderea cooperării sale cu Bucureștiul, Sofia, Kievul și Tbilisi, Rusia va da “adâncime strategică” acestor relații interstatale. După cum, și pentru statele NATO, fie ele riverane sau nu la Marea Neagră, “menținerea de relații speciale cu Rusia apare ca un lucru important“. Căci, amintea politologul american Nikolas Gvosdev, de la US Naval War College, dacă în urmă cu doi ani Rusia își anunța intenția de a fi “arbitrul bazinului Mării Negre”, astăzi Rusia “este mai aproape ca oricând de obiectivul sau de a deveni puterea dominantă în Marea Neagră”.