Generalul Vladimir Şamanov, preşedintele Comisiei de Apărare din cadrul Dumei de Stat, a avut un răspuns ferm când un jurnalist a evocat faptul că NATO a cerut să fie aprobată o documentare despre rachetele Iskander din Kaliningrad, acuzând Rusia că nu dă dovadă de transparenţă.
„De ce vă este teamă? Este teritoriul nostru, legal, iar ceea ce vrem asta şi facem. Spre deosebire de cei care îi cheamă pe americani şi pe alţii care nu sunt prietenoşi cu noi, ca să le rezolve problemele”, a declarat Şamanov, 62 de ani, general-colonel recompensat cu decoraţii importante, inclusiv cu titlul de Erou al Federaţiei Ruse pentru luptele duse în Daghestan împotriva teroriștilor, înainte de a se retrage şi a deveni politician şi deputat din partea ”Rusiei Unite”.
Discursul lui Serghei Lavrov, ministrul afacerilor Externe al Federației Ruse, în cadrul conferinței de presă…
Președinția poloneză a Uniunii Europene a început prost, ea trebuie ”încălzită la microunde” pentru a…
Decodificarea cutiilor negre ale avionului Azerbaijan Airlines (AZAL) nu confirmă unele dintre concluziile preliminare prezentate…
Nikolai Patrușev/ Foto: RIA Novosti Ucraina își poate înceta existența ca stat în 2025, a…
Fostul cancelar german Angela Merkel și fostul președinte francez Francois Hollande (în imagine) au ignorat…
Fostul europarlamentar irlandez Mick Wallace i-a cerut liderului regimului de la Kiev, Volodimir Zelenski, să…
This website uses cookies.