Unde în Rusia este nevoie de bărbați
24/02Zonă virtuală pentru turiștii străini
24/02Americanii au privit din aer trupele rusesti
Între 18 și 23 februarie, a avut loc zborul avionului american de observare din cadrul Tratatului Cer Deschis, scrie ”Rossiiskaia Gazeta”. Rezultatele lui nu vor fi făcute publice.
De fapt, este un fel de operațiune de spionaj aprobată în cadrul celor două acorduri care continuă să funcționeze eficient în domeniul securității militare.
Este vorba despre Tratatul Cer Deschis și despre Acordul de la Viena. În primul caz, inspecțiile militare se desfășoară din aer, cu aprobare corespunzătoare. Traseul avionului este convenit din timp și se derulează fără aterizări intermediare. Pe durata zborului, părțile pot fotografia orice obiectiv militar. Ruta de zbor este limitată ca distanță, dar gazdele nu au voie să ascundă nimic de controlorii internaționali.
Pot fi fotografiate inclusiv unitățile de rachete secrete, explică RG.
În plus, se menționează că specialiștii ruși aflați la bordul aeronavei au controlat respectarea strictă a parametrilor de zbor conveniți, precum și utilizarea echipamentelor de supraveghere.
În virtutea Acordului de la Viena, asemenea inspecții se desfășoară pe uscat în diferite garnizoane.
Aceste inspecții sunt necesare pentru o mai mare încredere între părți, pentru a se convinge de absența oricăror deplasări de forțe militare la granițele statelor vecine.
De această dată, militarii americani au fost interesați de obiectivele miliare ruse din Orientul Extrem. Ce au descoperit, ei, desigur, nu vor spune nimănui, subliniază RG.