Sinergiile europene ale momentului favorizează politica externă a Rusiei

Corneliu VLAD

Lumea euroatlantică este tot mai solicitată și mai marcată de sinergiile remodelării instituțiilor, alianțelor și angajamentelor sale traditionale. Occidentul geopolitic (termen tot mai impropriu, geograficește vorbind) este dinamizat de căutările unor noi formule de coeziune și solidarizare, iar factorii principali care obligă la reașezări geopolitice structurale sunt, în primul rând, noua politică internațională a președintelui Donald Trump, Brexitul, neopopulismul și euroscepticismul, imperativul “autonomiei strategice” a Europei integrate și, nu în ultimul rând, noi formule de dialog și relații cu Rusia.

Politologul rus Aleksei Gromiko, directorul Institutului pentru Europa al Academiei de Științe de la Moscova, configurează spectrul politic actual al spațiului european, aflat acum în fața probei de foc care sunt alegerile europarlamentare din luna mai. În viziunea politologului rus, statele continentului se structurează în acest moment în trei categorii.

Un prim grup este cel al statelor ”ortodoxiei atlantiste”, care mizează pe relații mai strânse cu SUA în condițiile deteriorării relațiilor inter-atlantice. “Cele mai vocale state” care susțin o prezență și o acțiune sporită a Americii pe continent sunt țările baltice, Polonia, România și Suedia, cărora li se alătură, în această privință, Marea Britanie.

O a două categorie, a europenilor pragmatici, include Germania, Franța, Spania și Belgia, care pledează pentru o poziție independentă în relațiile cu SUA și transformarea UE într-un jucător autonom pe scena internațională, inclusiv prin crearea unor instrumente politico-militare ale UE și întărirea capacității complexelor militar-industriale naționale.

În sfârșit, o a treia grupare cuprinde state UE cu puternice mișcări populiste și sentimente eurosceptice, precum Italia, Ungaria, Grecia, Slovacia și parțial Bulgaria și Cehia. În grade diferite, aceste țări îmbrățișează neo-populismul, care, spre deosebire de populismul tradițional, “fenomen negativ care deschide calea demagogiei”, propune o altă abordare a crizelor moderne decât partidele “clasice” care dețin de regulă puterea. Neo-populismul, apreciază autorul rus, afirmă identitatea națională și se opune folosirii forței militare înafara zonei UE, intervențiilor “umanitare” și de schimbare a unor regimuri, inclusiv sancțiunilor aplicate altor state.

Cu o asemenea configurație, peisajul politic european intră în zodia unor schimbări profunde. Simptome ale acestor mari transformări sunt, în aprecierea politologului de la Moscova, “drama Brexit-ului, retragerea SUA din acordul asupra climei și din înțelegerea privitoare la nuclearul Iranului, eșecul summit-ului G-7, războiul comercial dintre UE și SUA, noile guverne populiste, separatismele din Italia, Catalonia și Scoția, divergențele interne ale UE în problema migrației, succesul lui Nord Stream-2“.

În acest context, estimează Aleksei Gromiko, “politica externă a Rusiei câștigă mai mult spațiu de manevră în diferite direcții geopolitice”. Cu alte cuvinte, asigură Rusiei perspectiva unei implicări mai active în gestionarea și soluționarea problemelor acute ale spațiului european.