Categories: Rusia si lumea

Conferința de securitate de la München. Declarațiile ministrului Lavrov

Cu prilejul întâlnirilor din cadrul Conferinței de la München dedicată securității mondiale, reprezentanți ai țărilor Uniuinii Europene și-au exprimat dorința de normalizare a relațiilor cu Rusia, a declarat ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov.

”Permanent au avut loc discuții, au fost peste 20 de întâlniri, delegația noastră nu a avut timp nici să respire. Toate negocierile au fost constructive, chiar din partea politicienilor care, când iau cuvântul în Parlamentul European sau prin alte locuri, încă mai vorbesc în termeni destul de duri la adresa Rusiei. Toți au dat asigurări că vor normalizarea relațiilor”, a spus șeful diplomației de la Moscova.

El i-a îndemnat pe europeni să construiască un spațiu unic de la Lisabona la Vladivostok, conform sfaturilor lui De Gaulle, pentru că numai așa ”va crește competivitatea tuturor participanților”.

Despre Nord Stream-2

Rusia nu a primit din partea Germaniei vreo dovadă care să ateste schimbarea poziției țării în privința construcției gazoductului Nord Stream-2 ca proiect strict comercial.

”În ceea ce privește Nord Stream-2, nu am auzit nimic de la colegii mei, care să denote o schimbare de atitudine a Germaniei legat de acest proiect, strict economic, strict comercial”, a arătat Lavrov.

Despre Ucraina

Puțin probabil că vor exista progrese pozitive din partea Kievului până la alegerile prezidențiale și chiar parlamentare, crede ministrul Lavrov. ”Așa cum a spus președintele Putin, sunt puține șanse să apară progrese într-o direcție pozitivă din partea Kievului până nu vor trece alegerile prezidențiale. Iar unii afirmă că nici până la parlamentare nu se va schimba nimic radical în poziția conducerii ucrainene”, a subliniat Lavrov.

El a mai arătat că, la nivel de experți, contactele în format Normandia (Rusia, Ucraina, Franța, Germania) continuă, ”dar merg nici prea-prea, nici foarte-foarte”, pentru că mai întâi trebuie, potrivit convingerii Rusiei, îndeplinite acele norme convenite anterior de lideri”. ”De mai bine de doi ani și ceva deciziile liderilor adoptate în octombrie 2016 nu se îndeplinesc și sunt sabotate de Kiev”, a atras atenția ministrul rus.

Foto: Dai Tianfang / Xinhua /

owner

Recent Posts

Regizorul italian Giancarlo del Monaco a primit cetățenia rusă

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…

14 ore ago

Bulgaria a refuzat să semneze cu Ucraina acordul privind garanții de securitate

Bulgaria nu va semna cu Ucraina acordul de cooperare în domeniul securității și se va…

15 ore ago

Confiscarea activelor Rusiei: Scholz a criticat propunerea lui Duda

Cancelarul german Olaf Scholz a reacționat dur la ideea președintelui Poloniei, Andrzej Duda, da confiscare…

22 de ore ago

Până în aprilie, străinii vor putea plăti gazul din Rusia nu numai la Gazprombank

Președintele Vladimir Putin a permis cumpărătorilor străini de gaz rusesc să plătească în ruble pentru…

23 de ore ago

Tancurile școlii occidentale

Ilia KRAMNIK, cercetător la Centrul pentru studii de planificare strategică al IMEMO ”E.Primakov” al Academiei…

24 de ore ago

Washingtonul a descoperit că exporturile de gaze în Europa sunt o amenințare

Creșterea livrărilor de gaz lichefiat în Uniunea Europeană ar putea avea un impact negativ asupra…

2 zile ago

This website uses cookies.