Prințul Lobanov-Rostovski: Nu vreau să rămână un război uitat

Geolog, finanțist, activist și colecționar de tablouri teatrale ruse, prințul Nikita LOBANOV-ROSTOVSKI a vizitat anual URSS, începând din 1970, în calitate de vicepreședinte ale băncii Wells Fargo, a împrumutat bani băncii CAER-ului și Vneștorgbank-ului. După care a lucrat pentru producătorul de diamante De Beers, venind regulat pentru a cumpăra pietre prețioase din Yakutia. Începând din 1970, el a dăruit Rusiei zeci de obiecte de artă.

Zilele trecute, prințul Lobanov-Rostovski s-a aflat la Moscova, unde, printre altele, a participat la masa rotundă ”Războiul ruso-turc din 1877-1878 în istoria și soarta Europei de sud-est”. Un eveniment dedicat împlinirii a 140 de ani de la încheierea de către Rusia și Turcia a Păcii de la Constantinopol, care a pus capăt unei serii de războaie sângeroase de la granițele sudice ale Rusiei, scrie agenția TASS căreia reprezentantul celei de a 33-a generatii a dinastiei Rurik i-a acordat un interviu.

– De ce vă este atât de dragă această temă? Ce v-a determinat, pe dumneavoastră, un om deloc tânăr, să vă rupeți de confortul casei dumneavoastră din Londra și să zburați pentru două zile la Moscova?

– M-am născut în Bulgaria, unde am copilărit și unde mi-am petrecut tinerețea. În Bulgaria s-au trezit, după lovitura de stat din Rusia, în octombrie 1917, bunicul și bunica și, împreună cu ei, tatăl meu. Pe de altă pare, sunt cetățean al Marii Britanii, iar în ultimii 50 de ani am fost în țara dumneavoastră aproape în fiecare ani. Pentru mine, Bulgaria este țara mea, iar Rusia este Patria. Mai mult, Tratatul de la Constantinopol a fost semnat de ruda mea A.D. Lobanov-Rostovki. Iată de ce acest subiect îmi este atât de apropiat.
Ce mă neliniștește? Că nimic, sau aproape nimic, nu există în literatura științifică despre Tratatul de pace de la Constantinopol și despre circumstanțele legate de el. Nici în Bulgaria, nici în Rusia! Deși Rusia a pierdut în războiul din 1877-1878 cu Turcia peste 100.000 de fii! Sunt numai cei uciși, cei decedați din cauza rănilor și bolilor. Pentru că aproape 60.000 de luptători au fost răniți și schilodiți.
Regret că și în această privință există divergențe. Iar asta mă doare.

– Explicați, vă rog.

– O parte a inteligenței bulgare și a elitei bulgare susțin că Rusia ”a eliberat” Bulgaria așa, din mers, ”în tranzit”, pentru că bătălia pentru Bulgaria a fost parte a războiului imperialist al Rusiei cu scopul de a cuceri Bosforul. În Bulgaria așa sunt prezentate astăzi lucrurile.
O astfel de afirmație, potrivit căreia Rusia a fost nevoită să treacă prin Bulgaria în drumul ei spre Bosfor, în caz contrar Bulgaria nu ar fi fost eliberată, poate fi foarte ușor demontată cu dovezi. Dar să susții, trezind emoții, că Rusia și-a dorit dintotdeauna să controleze Bosforul, sună frumos, nu-i așa?

În realitate însă, Rusia nu a fost pregătită de război. Trecuseră cam 20 de ani după insuccesul războiului din Crimeea, unde Rusia a pierdut Flota din Marea Neagră, controlul asupra mai multor porturi și teritorii, iar reforma armatei nu fusese dusă la bun sfârșit. În general, nu era pregătită de război.

– Și ce era?

– A existat o puternică pornire socială, au fost așa numiții slavofili, care cereau cu insistență ca bulgarii să fie ajutați.

– Dar și occidentaliști.

– Da. Opinia publică era deosebit de indignată de uciderea în masă a bulgarilor în timpul răscoalei din 1876. Iar odată cu declanșarea genocidului turc în Bulgaria, furia socială a atins în Rusia o asemenea amploare, încât țarul Aleksandru al II-lea s-a văzut obligat să declare război Turciei. În perioada premergătoare, pe frontul politic, Rusia a încercat, prin dialog cu Anglia și Austro-Ungaria, să rezolve această chestiune, să obțină îmbunătățirea situației populației creștine din Imperiul Otoman.

Din fericire, nepregătirea Rusiei pentru război a fost compensată cu prezența unor conducători militari de excepție, precum F.F. Radețki, M.D. Skobelev și alții. Datorită lor și a eroismului soldaților, oameni simpli, armatele ruse au ajuns la Bosfor și Istanbul. Și atunci Anglia a dat Rusiei un ultimatum: dacă ocupați Istanbulul, vom deschide focul și vom declara război Rusiei.

– Și?

– Rusia nu își putea permite un război cu Anglia, care era stăpâna acelor mări. Astfel că Rusia a trebuit să cadă la pace. După care a fost semnat Tratatul de la la San Stefano, extrem de avantajos pentru Rusia. Dar s-a amestecat din nou Anglia, iar Tratatul de la San Stefano a fost ”castrat” și înlocuit, ulterior, cu Tratatul de la Berlin. Ultimul fiind rezultatul unei presiuni masive asupra Rusiei din partea Angliei și a aliaților ei.

După care în arenă a intrat ambasadorul Rusiei la Istanbul, strălucitul diplomat Aleksei Borisovici Lobanov-Rostovski. Rolul lui în încheierea, la 8 februarie 1879, a variantei definitive a Tratatului de pace cu Turcia, nu a fost studiat suficient. Deși a fost uriaș. El a devenit ambasador sub sultanul Abdul-Hamis al II-lea, cu care se împrietenise cu 20 de ani înainte, când era consilier-emisar tot la Istanbul, iar Abdul-Hamid era, la acel moment, prinț moștenitor, adică succesor la tronul Turciei. Iar când se decidea cine va fi noul ambasador, Abdul-Hamid al II-lea i-a scris lui Aleksandru al II-ea și l-a rugat să-l numească în acea funcție pe Lobanov-Rostovski.

În general, prietenia personală l-a ajutat pe diplomatul rus să obțină concesii avantajoase pentru Rusia în Tratatul de la Constantinopol.
Revenind la începutul discuției noastre, Lovanov-Rostovski a reușit, pe parcursul tratativelor, să salveze acele articole ale Tratatului de la Berlin, care avantajau Rusia. Iar printre ele și articolul referitor la crearea unui cnezat autonom al Bulgariei și adoptarea primei constituții bulgare.

– Cum e în Bulgaria?

– Actualul guvern bulgar este anti-rus. Președintele, da, el, se poate spune, este pro-rus. Dar Bulgaria este republică parlamentară, iar guvernul trăiește din banii SUA și ai UE. Un singur partid mic se pronunță în parlament de pe alte poziții. Așa că voi încerca să restabilesc adevărul istoric.

Intenționez să mă duc la Sofia cât mai curând, unde vor organiza cu ajutorul prietenilor, o masă rotundă pe această temă. Vreau să dezmint teza despre caracterul agresiv al politicii externe a Rusiei din acea perioadă, când sunt trecute sub tăcere tendințele expansioniste ale statelor occidentale.

Vreau să vorbesc acolo despre prețul plătit de Rusia pentru crearea statului bulgar. Lucrurile nu pot fi lăsate așa, ca acel război să rămână uitat.