Categories: Rusia si lumea

Peskov: rusofobia din Congresul SUA este o boală incurabilă

Cu privire la pregătirea unor noi sancțiuni împotriva Rusiei

Rusia nu vede încă perspectivele de „vindecare” a parlamentarilor americani de boala inveterată a rusofobiei, în timp ce încercările lor de a impune restricții împotriva proiectelor energetice și a băncilor rusești nu sunt departe de mentalitatea unui raсket, a declarat în fața ziariștilor Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui rus, comentatând noul proiect de lege din cadrul Congresului SUA privind noile sancțiuni împotriva Rusiei.

Peskov a remarcat că ” în teorie, trebuie să sperăm întotdeauna la cele mai bune, dar să ne pregătim pentru cel mai rău lucru”. ”Însă în acest caz, având în vedere starea de spirit din Congresul SUA, nu există nicio speranță pentru o îmbunătățire a relațiilor noastre bilaterale sau cel puțin o remisie a bolii numită rusofobie”. ”Vedem manifestările acestei boli, este o rusofobie atât de tulburătoare, absolut emoțională care nu se bazează pe date de expertiză – altfel în asemenea proiecte de lege nu s-ar fi vorbit despre un ”rol destabilizator” al Rusiei în Siria, ci, dimpotrivă, s-ar fi recunoscut rolul decisiv al Rusiei în salvarea regiunii împotriva terorismului”, a remarcat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, subliniind că autorii acestor proiecte de lege ”se află în captivitatea emoțiilor rusofobe”.

Cu toate acestea, a continuat Peskov, „nu totul este atât de simplu; în spatele acestei expresii a emoțiilor este o abordare comercială absolut concretă, pragmatică și care nu are nimic de-a face cu regulile comerțului internațional”, a spus el. „Această abordare uneori nu este departe de concepția unui racket – mă refer la diferite prevederi ale proiectelor de legi, inclusiv cel nou, menite să perturbe diferitele proiecte energetice ale companiilor rusești, să submineze activitățile băncilor rusești la care există participare a statului rus”. ”Aceasta nu este altceva decât o încercare de a înlătura companiile rusești concurente de pe piață prin măsuri necinstite și printr-o concurență neloială și de a curăța astfel locul pentru afacerile americane și pentru produsele americane”, a spus purtătorul de cuvânt. Potrivit acestuia, Moscova consideră că astfel de acțiuni sunt inacceptabile, întrucât ele sunt în contradicție cu regulile general acceptate ale comerțului internațional și pot avea consecințe foarte dăunătoare. „Nu mai vorbesc despre posibilele consecințe negative pentru relațiile ruso-americane care și așa se află într-o stare deplorabilă”, a declarat secretarul de presă.

El a adăugat că guvernul Rusiei a luat deja o serie de măsuri pentru a se proteja împotriva diferitelor „atacuri în stilul racket” ale Statelor Unite. „Guvernul a elaborat deja și a adoptat o serie de măsuri eficiente pentru a se asigura împotriva unor astfel de atacuri”, a spus Peskov.

Reprezentantul Kremlinului a subliniat că economia rusă „trăiește de mult timp sub tot felul de sancțiuni și a învățat să mențină stabilitatea macroeconomică în condițiile acestor sancțiuni. Economia noastră a învățat să crească într-un mare număr de ramuri, în ciuda unor asemenea măsuri restrictive nedrepte. Prin urmare, o anumită capacitate de rezistență a apărut deja în economia noastră” a adăugat el.

owner

Recent Posts

Fostul ofițer american Bennett, care i-a cerut cetățenia lui Putin, a murit subit

Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…

54 de minute ago

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

6 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

7 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

9 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

9 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

10 ore ago

This website uses cookies.