Președintele rus a precizat că acum are un loc de muncă, dar că, la un moment dat, este gata să treacă deja la liga profesionistă de hochei.
Vladimir Putin a admis, în glumă, că, după încheierea actualului mandat prezidențial, va intra în hocheiul profesionist. Declarația a fost făcută la întâlnirea șefului statului cu reprezentanții societății civile, întredevere dedicată problemelor privind realizarea proiectului național ”Locuințe și mediul urban”.
Unul dintre participanți, un acționar înșelat, l-a rugat pe Putin să-l ajute să-și rezolve problemele. ”În calitate de fost hocheist vă rog, ajutați-mă, așa, ca de la hocheist la hocheist, eu vă pasez pucul, iar dumneavoastră reușiți un gol frumos”, a spus bărbatul adresându-se președintelui.
”Hocheist și nu prea… Totuși, eu am alt loc de muncă”, a intrat în joc șeful statului. ”Poate mai încolo o să intru în liga profesionistă de hochei, când voi avea mai puține atribuții”, a adăugat Putin zâmbind.
Putin joacă în mod regulat hochei. Interesant este că a învățat să patineze când se apropia de 60 de ani. Deși are o părere destul de critică la adresa aptitudinilor sale ca hocheist, el se străduiește, totuși să intre pe gheață ori de câte ori are ocazia și să participe la joc.
TASS amintește că, în urmă cu câțiva ani, Putin a venit cu ideea înființării Ligii nocturne de hochei pentru a-i reuni pe iubitorii acestui sport care, în timpul liber după orele de program, de regulă seara (de aici și numele liga nocturnă), ar putea să se adune și să joace. Cu implicarea unor hocheiști renumiți ai Rusiei s-a reușit organizarea și desfășurarea unor turnee periodice între echipe similare de amatori în diferite regiuni ale țării, după care cuplarea lor într-un campionat unic.
Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
This website uses cookies.