Categories: Comentarii

Surkov despre ”marea mașină politică a lui Putin”

Consilierul prezidențial Vladislav Surkov este de părere că modelul actual al statului rus începe cu încrederea. Un punct de vedere exprimat într-un articol publicat de cotidianul ”Nezavisimaia Gazeta”.

Surkov arată că Rusia ”va primi și va păstra locuri fruntașe în super-liga luptei geopolitice”, scrie RIA Novosti.

”Mai devreme sau mai târziu, toți cei care cer ca Rusia ”să-și schimbe comportamentul” vor trebuie să se împace cu asta. Pentru că este numai o aparență că ei au opțiuni”, a subliniat consilierul prezidențial.

În opinia lui, ”marea mașină politică a lui Putin abia începe să accelereze și se adaptează pentru o muncă interesantă, grea și de lungă durată”, dar ”va ajunge la capacitate maximă undeva departe, în viitor”.

De asemenea, Surkov a catalogat Rusia modernă drept un stat de tip nou, care, fiind format la mijlocul anilor 2000, este puțin studiată, dar care posedă ”o diversitate și vitalitate evidente”.

”Testele la care a fost supusă și la care este supusă arată că tocmai un asemenea model de arhitectură statală, organic format, constituie un mijloc eficient de supraviețuire și de progres al națiunii ruse nu pentru câțiva ani, nici pentru decenii, ci, mai degrabă, pentru tot acest secol”, consideră Surkov în articolul său din ”Nezavisimaia Gazeta”.

Principalul avantaj al statului condus de Putin, potrivit lui Surkov, este capacitatea de a auzi și înțelege poporul. De asemenea, consilierul prezidențial menționează faptul că, practic, intervenția în alegeri atribuită Moscovei de politicienii străini este doar o mică parte. De fapt, Rusia „intervine în creierul lor” și le schimbă mentalitatea.

După cum relata agenția REGNUM, potrivit unui studiu realizat de Levada Center, aproximativ o treime din cetățenii Federației Ruse au spus că perioada președinției lui Vladimir Putin este cea mai bună din istoria Rusiei. Dar perestroika lui Gorbaciov și perioada guvernării lui Boris Elțîn sunt aprobate doar de 2% dintre respondenți. Printre cele mai bune calități ale șefului statului, cetățenii au remarcat că președintele este „hotărât, curajos, plin de voință, ferm, puternic, calm, sensibil, clar, sigur de sine, un bărbat adevărat”.
De asemenea, mulți cred că Putin promovează o politică externă competentă care ii protejează față de Occident, provoacă respect în lume, nu permite ca Rusia să fie făcută ”preș de șters picioarele.”

Iar potrivit expertului Centrului Financiar Internațional, Gaidar Hasanov, cel de-al patrulea mandat al președinției lui Vladimir Putin va întări stabilitatea Rusiei.

owner

Recent Posts

Onet, despre cearta dintre Zelenski și ministrul polonez de Externe la întâlnirea de la Kiev

La o întâlnire de la capitala Ucrainei, Zelenski i-a cerut lui Sikorsky să nu umfle…

16 ore ago

Doar China are mai mult: Kremlinul a explicat de ce Rusia crește efectivul armatei

Pe 16 septembrie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat decretul privind creșterea efectivului uman al…

17 ore ago

Politico: Zalujnîi a considerat o aventură invadarea Regiunii Kursk

Înainte de operațiunea Ucrainei în Regiunea Kursk, fostul comandant șef al Forțelor Armate ale Ucrainei,…

19 ore ago

Tokaev i-a spus lui Scholz că Rusia este de neînvins

Din punct de vedere militar, Rusia este de neînvins, a declarat președintele Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaev,…

20 de ore ago

„Planul lui Trump pentru Ucraina” mulțumește prin adecvare

Dmitri BAVÎRIN, Vzgliad Promisiunea lui Donald Trump de a pune capăt conflictului militar din Ucraina…

o zi ago

Expert militar: Rusia are o armă secretă non-nucleară care face orașele praf și pulbere

Pe lângă armele nucleare, Rusia este capabilă să facă inamicul praf și pulbere cu alte…

2 zile ago

This website uses cookies.