Hot News
Surkov despre ”marea mașină politică a lui Putin”
12/02
Lavrov, atenționare pentru Pompeo
13/02

Rusiei îi trebuie o nouă strategie pentru sud-estul Europei

Corneliu Vlad

Corneliu VLAD

Spațiul sud-est european/zona Balcanilor “ar putea deveni în perspectivă o bază a principalei infrastructuri militare a flancului sudic al NATO”, dar “a considera zona ca parte a arealului euroatlantic nu este întrutotul corect, întrucât în ultimii ani influența altor importanți actori în regiune, inclusiv a unora noi, a crescut semnificativ” – se apreciază într-o analiză recentă a experților Consiliului rus pentru probleme internaționale.

Balcanii sunt în prezent un areal disputat de actori cu interese diferite (NATO și UE, Rusia, China, Turcia, state arabe din Orientul Mijlociu), sunt o zona post-conflict fragmentată, care nu este parte a unor paradigme Rusia-Vest sau Rusia-Vest-China, ci mai degrabă a paradigmei unei competiții multilaterale. Pentru Rusia, importanța zonei ține atât de relațiile sale cu Europa, UE și NATO, cât și de relațiile sale cu China și Turcia. “Popoarele din aceasta regiune sunt apropiate cultural și politic de Rusia, “nu numai în Serbia, ci și în alte state”, ceea ce face ca poziția Rusiei să aibă aici ”înțelegere și sprijin în cel mai înalt grad”, apreciază experții de la Moscova.

Politica externă a Rusiei, continuă ei, urmărește în prezent “menținerea atmosferei de lucru la nivel interstatal și prevenirea pierderii patrimoniului existent”.

În propulsarea acestor obiective, Rusia beneficiază de o serie de “factori pozitivi”, precum dificultățile UE în această zonă post-conflictuală, ortodoxia popoarelor din regiune, succesele politicii externe a Rusiei în alte părți ale lumii, fără a exagera, dar nici diminua rolul Rusiei în Balcani. Ca “factori negativi” sunt enunțați imposibilitatea contracarării extinderii NATO, percepția în cadrul UE a Rusiei ca perturbator în zona, instabilitatea și clientelismul din politicile statelor regiunii, coordonarea pozițiilor euroatlantice pe sud-estul Europei. “Abandonarea intereselor Rusiei în Balcani, atrag atenția experții, ar înrăutăți semnificativ situația ei în Europa. Iar acest lucru se va produce dacă Balcanii vor intra, în cele din urmă, în zona de influență euroatlantică”.

În această logică, Rusia “trebuie să dezvolte o nouă strategie pentru sud-estul Europei”. Această strategie, pragmatică și puțin costisitoare, trebuie să păstreze și consolideze reputația Rusiei în zonă, să lanseze o platforma de interacțiune diplomatica cu statele UE și parteneriate cu China și Turcia. “Rusia este interesată în menținerea stabilității în Balcani, dar și de menținerea prezenței sale, în diferite forme, cu tradiții istorice, în regiune”. Prezența Rusiei, observă politologii ruși, a devenit “o parte naturală a arhitecturii regiunii”, care contribuie la stabilitatea sa. Rolul Rusiei în zona trebuie să fie de furnizor sau garant al stabilității. Imperativ explicabil, întrucât desfășurarea Vestului pe “frontul balcanic” și prioritatea acordată de Rusia Asiei de sud-vest și Orientului Mijlociu au avut ca rezultat “diminuarea rolului ce revine Balcanilor în eforturile diplomatice ale Rusiei”. În plus, “crearea unei baze militare în Albania, instalarea de elemente ale scutului antirachetă în România și amplasarea unei noi baze aeriene în Grecia, proiectată de către SUA, demonstrează “semnificația militară crescânda a regiunii”.

În mod concret, noua strategie a Rusiei în sud-estul Europei trebuie să includă cooperare multilaterală în zonă, sprijinirea forțelor interesate în proiecte cu Rusia din Serbia, Slovenia, Croația, Albania și alte țări din regiune, extinderea proiectelor mass-media, sporirea investițiilor rusești în zona, cooperare economică, dar și culturală și educațională, apropiere în spațiul creștinismului oriental, platforme de coordonare cu blocuri regionale precum BRICS, OSCE, organizațiile euro-asiatice.

În fața sud-estului Europei, evaluează politologii ruși, se profilează două alternative: conlucrarea în proiecte de mari trasee logistice, energetice etc. sau apariția unei “zone tampon” a Europei occidentale. Pledând pentru o nouă strategie a Rusiei în această parte a Europei, Moscova trebuie să sprijine prima tendință.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2931390