Hot News
Riabkov: Moscova ar putea reacționa pozitiv la ideea concretizată a noului Tratat INF
09/02
Lavrov: Nimeni nu va obliga Rusia să acționeze ”după dictare”
09/02

Mendeleev, un geniu complet! Din însemnările astrologului Sergiu Bălan

Anul acesta, la 8 februarie, se împlinesc 185 de ani de la nașterea marelui om de știință rus Dmitri Ivanovici Mendeleev. Numele său este cunoscut lumii întregi, din gimnaziu, când, la orele de chimie, se face cunoștință cu Tabelul lui Mendeleev, adică Sistemul Periodic al Elementelor!

Cu un pahar Berzelius în mână (în care punem un strop de vodcă, vedeți mai târziu de ce), să privim în trecut, spre anul 1834, când, la Tobolsk (capitala neoficială a Siberiei), se naște Dmitri Mendeleev, într-o familie cu mulți, mulți copii (14 sau 17), el fiind ultimul.
La 16 ani este admis la Institutul Pedagogic din Sankt-Petersburg, dar o infecție TBC (în 1855) îl trimite în Crimeea, pentru recuperare (știut fiind că aerul marin, bogat în sare, este un remediu excelent pentru această maladie).
Complet refăcut, Mendeleev se întoarce la Sankt-Petersburg (în anul 1856) și, după ce primește diploma de Master (pentru o lucrare referitoare la studiul silicaților), pleacă pentru doi ani în Franța și în Germania, pentru studii și cercetare (în 1859). Lucrează cu profesorii Bunsen și Kirchhoff, la Paris și la Heidelberg.
În 1861, la întoarcerea din străinătate, predă chimia la Institutul Tehnologic și la Universitatea de Stat din Sankt-Petersburg; în paralel, Mendeleev își continuă cercetarea în chimie și nu numai. În anul 1865, Dmitri Mendeleev devine Doctor în Științe pentru lucrarea sa „Combinațiile apei cu alcoolul”.

În timp ce-și organiza materialul pentru manualul său de chimie anorganică „Principiile Chimiei”, Mendeleev incepe să claseze elementele chimice în funcție de valență. În Germania se familiarizase cu conceptul de masă atomică (pus la punct de către Cannizzaro) și acum, lucrând la clasificarea elementelor chimice, introduce și acest factor în aranjamentul crescător al elementelor.
Ziua de 1 martie 1869 poate fi considerată ziua de naștere a Sistemului Periodic al Elementelor; Mendeleev a pus fiecare element chimic pe câte un cartonaș și a început să le așeze în cele mai diverse feluri, căutând modelul perfect, care să ilustreze cel mai bine relația existentă între anumite elemente chimice. Trebuie spus că, la momentul respectiv, erau cunoscute 63 de elemente; nu se știa de existența gazelor nobile (rare) și nici de cea a elementelor radioactive. Acestea au fost adăugate ulterior, Sistemul Periodic fiind într-o permanentă evoluție.
Inițial, așează cartonașele pe orizontală și, mai apoi, revine și le așează pe verticală, în grupe de elemente similare ca proprietăți. Mai mult, Mendeleev lasă spații libere, pentru elemente chimice încă nedescoperite (eka-elemente le-a numit), prevăzând caracteristicile elementelor care ar urma (în logica legii periodicității elementelor) să figureze în tabel. Dotat cu o intuiție de excepție, Mendeleev prevede existența elementului galiu (pe care l-a numit eka-aluminiu) și a elementului germaniu (eka-siliciu).

                                                                                                    Tabelul periodic al lui Mendeleev

Mendeleev a fost un profesor de excepție, influențând mulți elevi să-i calce pe urme (în studiul chimiei și al științelor în general) și un mare susținător al științelor aplicate. Fire pragmatică, foarte energică, a urmărit mereu obținerea avantajelor concrete, practice din studiile pe care le făcea. Spirit enciclopedic, a avut contribuții remarcabile în multe domenii – economie, aeronautică, metrologie, științe sociale, etc.
Dmitri Mendeleev a ajutat la construirea primei rafinării petroliere din Rusia și a avut, în premieră, ideea folosirii conductelor pentru transportul petrolului (1863); a făcut diverse studii referitoare la formarea zăcămintelor de petrol și a intuit că economia mondială va fi centrată, în viitor, pe combustibilul fosil lichid.

În 1887, Mendeleev participă la un zbor cu un aerostat cu hidrogen, din dorința de a observa mai bine coroana solară, în timpul unei eclipse de soare. Zborul nu s-a finalizat cu rezultatul dorit, din cauza ploii, chiar dacă savantul a dat jos din nacelă tot „lestul” (adică omul responsabil cu zborul, plus mobilierul din lemn). Oricum, Mendeleev a făcut numeroase studii și observații meteorologice și a fost decorat pentru această activitate.
Grație prieteniei sale cu amiralul Stepan Makarov, își orientează cercetarea și în domeniul construcțiilor navale. Astfel, colaborează la construirea navelor ce urmau trasee arctice și a primului bazin de testare a modelelor de nave din Rusia. Mendeleev este printre cei care imaginează și crează primul spărgător de gheață rusesc, „Ermak”.
A mai fost implicat și în studiul fertilizatorilor în agricultură și a căutat mereu să îmbunătățească aparatele folosite în cercetare; chiar a creat un instrument special pentru măsurarea densității lichidelor.
În calitate de șef al Biroului de Greutăți și Măsuri din Rusia, Mendeleev a facilitat trecerea la sistemul metric.

Dmitri Mendeleev pleacă în stele la 2 februarie 1907, din cauza unei gripe (sau, mai curând, a complicațiilor pulmonare aferente virozei), nu înainte de a stabili (foarte științific) rețeta perfectă pentru vodca rusească și anume concentrația optimă de alcool – 40%.

Vărsătorul este zodia genialilor, a celor care au „fir direct” cu Divinitatea, cu Universul, iar Dmitri Mendeleev ține să demonstreze valabilitatea acestei constatări. El are Soarele în Vărsător și un Ascendent în Rac, fiind, datorită prezenței Lunii (stăpâna ascendentului) în semnul natal, un Vărsător complet (și complex)!


                                                                                                 Harta natală a lui Dmitri Mendeleev

Nativitatea i-a asigurat inteligența de excepție, tinerețea spiritului, nonconformismul (s-a îndrăgostit, când avea 43 de ani, de o tânără în vârstă de 19 ani și i-a cerut divorțul primei sale soții – ei bine, pentru vremea respectivă, este un act complet ieșit din tipare), dorința de evoluție a tot ceea ce-l înconjoară, inventivitatea, capacitatea de a prevedea (aproape clarviziune!), faptul că întreaga omenire beneficiază de manifestările geniului său!
Racul de la Ascendent l-a ajutat să relaționeze cu copiii și cu tinerii, făcând-ul un profesor extrem de apreciat și de influent, dar i-a insuflat și dragostea față de țara sa, Rusia, pentru care a făcut atât de mult! Racul este semnul trecutului, Vărsătorul este semnul viitorului, iar Mendeleev, structura spirituală aflată la intersecția celor două coordonate, a asigurat trecerea de la tradiție la modern, sfidând chiar conservatorismul epocii.

Zodia natală găzduiește un splendid cluster format din multipla conjuncție Soare/Lună/Mercur/ Venus/Uranus. Mendeleev este născut pe aspect de Lună Nouă, conectarea la energiile începutului fiindu-i de folos în exprimarea noutăților pe care el le-a promovat. Mai remarcăm prezența lui Uranus în ecuație și nu putem spune că Mendeleev nu a făcut o reală revoluție în chimie (și nu numai!).
Cvintupla conjuncție face sextile cu Pluton din casa a X-a a expresiei sociale și a carierei profesionale (aspecte care ilustrează mintea neobosită, mereu în căutarea a mai bun, mai performant, aplicația către studiu științific, către cercetare) și trigoane cu Saturn din casa a IV-a a țării și a tradiției ( disciplina necesară performanței, seriozitatea, simțul datoriei și al responsabilității, capacitatea de a vedea esențialul).
Neptun, astrul-antenă care i-a furnizat lui Mendeleev o intuiție de excepție și l-a inspirat, activează o stea fixă numită Altair, stea care l-a făcut îndrăzneț, încrezător, încăpățânat, aventuros și dispus să-și asume riscuri; pe lângă acestea, se adaugă poziția înaltă, de conducere și proeminența socială de care a beneficiat.

Ziua de 1 martie 1869, când Dmitri Mendeleev a avut revelația Sistemului Periodic, are o frumoasă conjuncție Jupiter/Neptun în tranzit peste Pluton natal în casa a X-a a carierei; este aspectul care, alături de conjuncția Mercur/Venus în tranzit peste marea conjuncție natală din Vărsător, i-a furnizat ideea clasificării elementelor în funcție de masa atomică și de valență și care i-a adus celebritatea internațională, plus realizarea de excepție în plan profesional.
Plecarea spiritului înalt pe numele său Dmitri Mendeleev din această dimensiune se vede în tranzitul astral al zilei de 2 februarie 1907. Zodia Gemenilor, care ocupă casa a XII-a a bolilor cronice, este tranzitată de o conjuncție Pluton/Lilith, care a vulnerabilizat plămânii (sensibili natal) și a complicat evoluția virozei până la exitus (Pluton este semnificator atât pentru agentul infecțios cât și pentru finalitatea vieții); conjuncția face cuadratură cu Lilith natală din Pești, poziție care predispune la afectarea cronică, în general. Luna care tranzita Fecioara a provocat scăderea dramatică a imunității, iar semnele cardinale (Berbecul, Racul, Balanța și Capricornul) sunt vârfurile unui pătrat mistic ce unește începutul cu sfârșitul.

Aspectul deopotrivă tragic și frumos (astral) este conjuncția Soarelui în tranzit, alături de Mercur, cu Soarele și cu Luna natale, plus Venus și Uranus. Iată cât de special a fost anunțată încheierea misiunii pământene și nașterea în plan astral a acestui spirit care a dăruit întregii lumi atât de mult!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2996440