În Rusia a fost pus în funcțiune un robot care caută site-urile organizațiilor financiare ilegale, inclusiv piramide financiare, a declarat Valeri Liah, directorul departamentului de luptă împotriva practicilor neloiale, structură din cadrul Băncii Сentrale.
”Practic, se comportă precum un om obișnuit, care vrea să afle cum și unde să-și investească banii, și monitorizează tot ce se întâmplă pe internet. Un astfel de ”vizitator” este vânat de companiile aflate în căutare de noi clienți. Robotul nostru răspunde la solicitări destul de primitive, dar face față și formelor interactive de schimb de informații”, a explicat Leah pentru RIA Novosti.
Robotul nimerește, spre exemplu, pe site-ul unei organizații autohtone sau străine, unde i se propune să investească la o dobândă incredibil de ridicată, i se promite un profit garantat și este rugat să aducă și alte cunoștințe în proiect. Pentru interlocutorul virtual, acesta este semnalul că organizația trebuie verificată, pentru că toate cele enumerate mai sus reprezintă elemente ale unei piramide financiare.
”Deseori, în spatele site-urilor și a nelegalilor se afla una și aceeași sursă, beneficiarul real (cel care primește banii clienților, n.r.). Prelucrând o cantitate mare de date, calculând, robotul înțelege de unde vine informația, fluxul de reclamă, unde pleacă potențialii bani care se strâng pe diferite platforme”, a explicat Valeri Liah. ”Astfel, se creează mai multe oportunități pentru a rezolva mai repede problema”.
La sfârșitul anului trecut, Banca Centrală a identificat 168 de organizații și proiecte online care au prezentat semnele unei piramide fiscale, date pe care le-a transmis organelor abilitate. În 2015, au existat 200 de astfel de cazuri, în 2016 – 180, în 2017 – 137. Pierderile provocate de activitatea acestor piramide fiscale s-au redus, în trei ani, de la 5,5 miliarde de ruble, la 800 de milioane. Liah explică această creștere a numărului de piramide depistate prin schimbarea modului de abordare a identificării infractorilor.
”Am deschis la Krasnodar Centrul de competențe pentru combaterea activitățile ilegale, în șapte direcții principale ale Băncii Rusiei am înființat servicii speciale care se ocupă de identificarea piramidelor și a nelegalilor chiar în regiuni. La sfârșitul anului trecut, La Habarovsk (Orientul Îndepărtat – n.r.) a fost, de asemenea, deschis un astfel de centru”, a amintit Liah.
De regulă, dacă un site descoperit de Banca centrală este declarat, după analiza complexă a specialiștilor, drept infracțional, datele corespunzătoare sunt transmise la procuratură, după care în instanța de judecată. În baza deciziei acesteia din urmă, ”Roskomnadzor” este obligat să blocheze site-ul piramidei financiare. Operațiune care durează cam jumătate de an, timp în care creatorii piramidei reușesc să ”adune tot caimacul și să renunțe la restul”, spune Liah. Procesul se va accelera considerabil după adoptarea unei legi care permite Băncii Centrale să se adreseze direct ”Roskomnadzor”-ului pentru blocarea respectivului site. Proiectul de act normativ a fost adoptat, în ianuarie, în primă lectură.
Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…
Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…
În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…
Bulgaria nu va semna cu Ucraina acordul de cooperare în domeniul securității și se va…
Cancelarul german Olaf Scholz a reacționat dur la ideea președintelui Poloniei, Andrzej Duda, da confiscare…
This website uses cookies.