Hot News
“Patrioții europeni” se luptă cu morile de vânt ale -ismelor
30/01
Putin: Rusiei nu-i este indiferent cum va fi noul parlament al Moldovei
31/01

Între Rusia și Ucraina nu este război

Foto: RIA Novosti

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al președintelui Rusiei,  a declarat la o conferință de presă că între Rusia și Ucraina nu există nici un fel de război, dar Moscova nu poate face o evaluare pozitivă a relațiilor dintre cele două țări. Comentând afirmația lui Petro Poroșenko, președintelui ucrainean, care a comparat relațiile dintre Moscova și Kiev cu ”un război rece”, Peskov a amintit despre o serie de evenimente politice petrecute la Kiev și în sud-estul Ucrainei, care au condus la agravarea raporturilor dintre cele două țări.

”Nu este nici un război între Rusia și Ucraina, sunt două țări vecine, două popoare frățești dar, în același timp, noi nu putem oferi o evaluare pozitivă a ceea ce se întâmplă în Ucraina”, a adăugat reprezentantul Kremlinului.

Oficialul rus a amintit, de asemenea, că Ucraina se află în stare de război civil. ”Sunt evenimente în Ucraina provocate de autoritățile de la Kiev și care au condus la formarea a două republici în sud-estul țării, există o serie de provocări constante, care au condus la incitarea stării de tensiune pe linia de contact, sunt consecințe grave pentru situația socio-economică din aceste două republici”.

”Asta este situația de-facto, dar și multe alte evenimente care au devenit consecințe ale loviturii de stat care a avut loc la Kiev. Mai sunt și multe altele, care nu merită nici un fel de evaluare: sunt și măsuri discriminatorii în privința companiilor noastre, sunt și pretenții la adresa proprietăților companiilor noastre, adică se atentează la proprietățile unor investitori străini. Sunt amenințări la adresa libertății mijloacelor noastre de informare în masă, libertății de exprimare, a vieții și securității jurnaliștilor noștri”, a adăugat Peskov.

În același timp, Kremlinul și-ar dori ca relațiile dintre Moscova și Kiev să fie eliberate de ”manifestările odioase”, care au devenit urmare a acestor evenimente din Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2996671