Articolele din presa americană despre tentativele unei ingerințe a Rusiei în treburile Statelor Unite ”sunt total rupte de realitate”, a declarat viceministrul rus al afacerilor externe, Serghei Riabkov.
”Rusia nu încearcă să se amestece în treburile interne ale Statelor Unite și se pronunță în favoarea normalizării relațiilor cu Washington, a declarat Serghei Riabkov într-un interviu acordat postului de televiziune CNN, care a precizat că oficialul rus a respins afirmațiile privind o ingerință a Moscovei în alegerile americane.
”Vă rog, nu să temeți de propria umbră. Nu suntem un pericol, nu încercăm să ne amestecăm în treburile interne ale SUA. Nu avem nici un avantaj din situația în care se află relațiile noastre acum”, a spus Riabkov în limba engleză.
Rugat să comenteze afirmațiile presei americane despre existența unor legături între actualul președinte al SUA, Donald Trump și Rusia, diplomatul rus a subliniat că ”sunt total, total rupte de ceva care ar putea fi considerat ca apropiat de realitate”.
TASS amintește că SUA acuză Rusia de amestec în procesul electoral din 2016. Ancheta despre presupusele tentative de influență este condusă de procurorul special Robert Muller. Trump și consilierii lui au negat în repetate rânduri suspiciunile de contacte ce contravin legii, cu oficiali ruși în perioada campaniei electorale.
Sosit, între timp, la Bruxelles pentru a participa la ședința Consiliului Rusia-NATO, Riabkov a anunțat că întrevederea a dobândit o valoare specială în condițiile în care țările occidentale au boicotat conferința de presă a Ministerului rus al Apărării unde a fost prezentată întreaga informație referitoare la racheta 9M729.
”Scopul venirii mele la Bruxelles este participarea la această ședință. Sperăm că vom reuși, dacă nu trasarea unei căi de ieșire din situația de criză în care se află Tratatul privind rachetele cu rază medie și mai scurtă de acțiune (INF), să simțim că nu este încă totul pierdut. Sincer, încă mai am îndoieli că vom reuși, având în vedere, printre altele, boicotul aproape total al ambasadelor statelor NATO față de activitatea organizată de ministerul Apărării”, a spus Riabkov.
Potrivit precizărilor sale, la ședința Consiliului Rusia-NATO, partea rusă va ridica problema sistemelor americane care încalcă prevederile INF. ”Subiectul este abordat de noi la fiecare contact cu statele respective, țările NATO știind foarte bine care este poziția noastră”, a afirmat, anterior, diplomatul rus. Dintre aceste sisteme, ministerul rus al apărării a identificat dronele de atac, dar și așa numitele rachete-țintă, folosite de americani la testarea sistemului lor de apărare aeriană.
Este posibil ca președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, să accepte negocieri privind Ucraina…
Trump este un om rațional și înțelege că Administrația demisionară a lui Biden vrea să-l…
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a avertizat Europa în legătură cu susținerea…
Cum a reacționat Occidentul la utilizarea de către Rusia a unei noi rachete balistice La…
În Occident nu există libertatea de exprimare, articolele din ultimii ani apărute în publicațiile străine…
Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…
This website uses cookies.