Vladimir Putin a purtat discuții cu premierul japonez Shinzo Abe la Moscova. RIA Novosti a prezentat declarații-cheie ale celor doi lideri mondiali făcute la o conferință de presă comună.
Negocierile au durat mai mult de trei ore. Liderul rus a declarat că întâlnirea s-a desfășurta într-o atmosferă de lucru, constructivă. Șefii de stat au reușit să discute în mod pozitiv problemele aflate la ordinea zile
Putin a menționat că există progrese evidente în domeniul cooperării economice dintre Moscova și Tokyo, însă nu s-a produs încă o schimbare calitativă. El a adăugat că Rusia și Japonia ar putea crește cifra volumului comercial de circa 1,5 ori – până la 30 de miliarde de dolari. În plus, părțile au acordat mult timp perspectivei de încheiere a unui tratat de pace. Putin a spus că Moscova și Tokyo și-au confirmat interesul pentru încheierea unui acord și în viitorul apropiat se așteaptă o muncă migăloasă.
El a subliniat că termenii tratatului ar trebui să fie acceptabili pentru popoarele din ambele țări și ar trebui să aibă sprijin public.
Abe, după negocierile cu Putin, a spus că ambele părți au hotărât să consolideze măsurile pentru activități economice comune în Insulele Kurile.
În plus, miniștrii de externe ai celor două țări au primit însărcinările de a organiza în februarie noi negocieri asupra tratatului de pace. Potrivit premierului japonez, acestea ar putea să aibă loc la Munchen.
De asemenea, Abe a anunțat despre o înțelegere cu Putin de a dezvolta legături între departamentele militare ale celor două țări. În concluzie, el a menționat că așteapta vizita liderului rus în Japonia în iunie.
După întâlnire, Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui rus, a confirmat că urmează noi runde de discuții dintre Rusia și Japonia El a menționat că țările trebuie să consolideze atmosfera de încredere reciprocă și, pentru aceasta, să dezvolte cooperarea economică.
Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…
Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…
Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…
În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…
This website uses cookies.