Guvernul federal al Germaniai nu va interveni în construirea gazoductului ”Nord Stream-2”, pentru că nu dispune, în acest sens, de bază legală, a declarat ministrul german al economiei, Peter Altmaier într-un interviu acordat presei din țara sa.
”Germania este un stat de drept, unde investițiile private, așa cum este cazul ”Nord Stream-2”, se realizează în conformitate cu criterii înscrise în legislația în vigoare. Spre exemplu, pentru construirea gazoductului există deja aprobările necesare din partea diferitelor instituții ale diferitelor țări, inclusiv din Germania. În plus, lucrările de construcție au avansat destul de mult, în mare au fost realizați kilometri de conductă. Guvernul federal nu se va amesteca într-un astfel de caz, pentru că nu are bază legală”, a spus ministrul, criticând atacurile lansate împotriva proiectului.
”Sunt convins că și aici se poate găsi un compromis”, a asigurat Altmaier, citat de agenția TASS.
Guvernul de la Berlin a spus în repetate rânduri că proiectul este unul de natură economică, dar care are și un aspect politic și s-a pronunțat ca tranzitul gazelor prin teritoriul Ucrainei să fie păstrat.
Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…
Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…
În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…
Bulgaria nu va semna cu Ucraina acordul de cooperare în domeniul securității și se va…
Cancelarul german Olaf Scholz a reacționat dur la ideea președintelui Poloniei, Andrzej Duda, da confiscare…
This website uses cookies.
View Comments
Numai anumite state, printre care si Romania se baga in seama , chestie de pupincurism american !