Putin – Conducătorul providențial? Sau viitorul Țar?

Anul trecut, pe la fine, o știre interesantă a apărut în media. Stârnind rumori și sentimente contradictorii, știrea cu pricina se referă la posibilitatea ca Președintele Vladimir Putin să devină Țar la finele mandatului său; se mai făcea referire și la o schimbare a Constituției, etc.

Că Președintele Putin are multe „de împărțit” cu Rusia este evident, fiindcă altfel nu ar fi fost posibil să conducă Țara timp de 19 ani, deja. Și, fiindcă o țară și un popor au corespondent spiritual, trebuie să ne referim nu doar la Rusia actuală, ci la Rusia ca Entitate, pe parcursul evoluției sale. Astfel se poate observa cel mai corect dacă un Conducător se ridică la înălțimea Țării sale!


                                                                                             Harta natală a lui Vladimir Putin

Bun. Vladimir Vladimirovici Putin este născut la data de 7 octombrie 1952, la Leningrad (Sankt Petersburg); are Soarele în Balanță, Luna în Gemeni și Ascendentul în Scorpion. Soarele conjunct cu Saturn explică sobrietatea, responsabilitatea, tăria de caracter, (auto)disciplina, elevarea socială și accesul natural la structurile de putere, abilitățile de a conduce și organiza foarte bine, iar Ascendentul din Scorpion adaugă puterea interioară, ambiția, energia și rezistența fizică (este și sportiv!) și psihică, capacitatea de a repara nefăcutele altora, intuiția forte (nu poate fi mințit sau manipulat), perseverența, etc.
Cuvântul cheie pentru nativitatea în Balanță este responsabilitatea; Vladimir Putin își asumă locul strategului, a liderului de grup/popor. Este datul său astral să fie în frunte – Pluton, stăpânul Scorpionului ascendent este în Leu, semnul conducătorilor, chiar pe Meridian (cuspida casei a X-a a rolului social), să fie celebru și bogat – Mercur activează două stele fixe foarte norocoase: Spica și Arcturus. În (foarte) mare, asta ar fi de spus despre Conducătorul Federației Ruse. Dar, să urmărim sinastriile (suprapunerea temelor natale) Președintelui Putin cu principalele etape ale devenirii Rusiei.

Pentru început, Rusia primară, cu data de naștere la 20 septembrie 862, Novgorod, când Rurik a unificat triburile slave sub comanda unui singur conducător. Rusia anului 862 este o Balanță cu Ascendent în Scorpion, având Soarele conjunct cu Saturn. Soarele reprezintă Conducătorul în astrologia mundană, iar conjuncția sa cu Saturn în tema astrală a Rusiei de la 862 arată predestinarea către conducători forte, autocrați.
Aceeași conjuncție Soare/Saturn o întâlnim și la Vladimir Putin, tot în semnul Balanței și, în plus, se constată o conjuncție a celor doi Uranus, pe semnul Racului. În harta astrală a Rusiei, Uranus a provocat o reală revoluție în rândul locuitorilor prin unirea patronată de Rurik; la fel, Uranus din harta lui Vladimir Putin a produs o revoluție pentru poporul rus, în sensul că venirea sa la conducere a însemnat ieșirea din haos și revenirea la normal, funcțional, echilibru.
Leul din harta Rusiei de la anul 862 este populat de Marte, indicând caracterul războinic (lucru explicabil și firesc, date fiind vremurile) al conducătorilor de atunci, iar Leul din harta Președintelui Putin este populat cu Pluton, astru al puterii, în primul rând și, secundar, al conflictului armat.

Mai departe, avem Republica Sovietică Rusă, proclamată ca stat independent la 7 noiembrie 1917, la Petrograd (Sankt-Petersburg), entitate statală cu Soarele în Scorpion și cu Ascendentul în Balanță! Din nou, cele două semne, Balanța și Scorpionul, pe care le regăsim ca principali parametri astrali și la Vladimir Putin!
Leul, semnul conducătorilor, este ocupat de Lună, semnificator al maselor populare, aspect care pare să confirme ceea ce, măcar la nivel declarativ, era filozofia noii orânduiri și anume că puterea și conducerea aparțin poporului! Ca să nu mai spunem că Meridianul este plasat în Rac, zodia poporului!
Interesant este că în ambele hărți, cea a Rusiei Sovietice și cea a lui Vladimir Putin, găsim o conjuncție Pluton/ Nodul Sud Lunar… Vocația puterii există atât la actualul conducător, cât și la poporul său!

Continuăm analiza cu URSS, constituită la 30 decembrie 1922, la Moscova. URSS este Capricorn, deci tot sub dominație saturniană („tot” își are perfect rostul, întrucât Balanța este patronată atât de Venus cât și de Saturn!). Ba, puternicul astru este în zodia sa de exaltare, Balanța, conjunct cu Saturn din harta lui Vladimir Putin. Ascendentul Uniunii Sovietice este în Berbec, semn al începutului și al luptătorilor.
Trebuie spus că aspectul de conjuncție Soare/Saturn (prezent în tema natală a lui Vladimir Putin) este echivalent cu o nativitate Capricorn!

În fine, Rusia actuală, „născută” la 12 iunie 1990, la Moscova, are Soarele în Gemeni și Ascendentul în Fecioară. Schimbare de structură, s-ar spune, dar Balanța este interceptată în prima casă! Iar Saturn, patron al Balanței, este în Capricorn, celălalt domiciliu al planetei.
În primul rând, Soarele Rusiei actuale este în trigon cu Soarele Președintelui său, adică cele două entități sunt în perfectă armonie, susținută și de plasarea Lunii lui Vladimir Putin în Gemeni, conjunctă cu Mercur al Rusiei. Este clar că există o conexiune energetică foarte puternică, atât la nivel emoțional cât și mental. Președintele Putin simte și poate intra în mintea poporului rus, știe care îi sunt valorile, dorințele, nevoile… Vibrează la fel, sunt în acord deplin!
De remarcat suprapunerea celor două Axe ale Destinului, pe Vărsător/Leu. Nodul Nord Lunar al Rusiei este conjunct cu Luna din tema Rusiei și cu Nodul Nord Lunar al Președintelui Putin în Vărsător (zodia lui Uranus, cel ce schimbă lucrurile). Aminteam de poziția lui Uranus în Rac în harta lui Vladimir Putin, astru conjunct cu Jupiter al Rusiei, în casa a X-a (a conducătorului, guvernului) a Rusiei…
Când există conjuncția axelor de destin, nu trebuie să fii astrolog pentru a înțelege că cele două entități (indiferent ce sunt ele, oameni sau țări, popoare, etc.) au multe în comun și multe de făcut împreună. În acest caz, înseamnă că destinul Rusiei și cel al Președintelui Putin sunt întrepătrunse, că există evoluție și schimbare de ambele părți (Vărsătorul).
Nodul Sud Lunar în Leu înseamnă, pentru Rusia, că are datoria de a străluci și de a fi puternică, importantă, o țară de care trebuie să se țină seama. Nodul Sud Lunar, conjunct cu Pluton, în Leu și pe Meridian, conjunct cu Nodul Sud al Rusiei, înseamnă pentru Președintele Putin că el este cel ales să facă din Rusia ceea ce ea trebuie să fie! Și nu se poate spune că nu s-a achitat excelent, cel puțin până acum, de această cerință astrală.

Analiza sinastriilor a arătat foarte clar că există o identitate energetică între cele două Entități spirituale, Rusia și Vladimir Putin. Repetarea semnelor zodiacale și a multor aspecte, conjuncțiile dintre planetele hărților astrale arată că Președintele Putin reprezintă legătura, placa turnantă între viitorul și trecutul acestei Țări. El este cel care, în prezent, la intersecția celor doua coordonate temporale (trecut și viitor), poate echilibra energiile (prin apartenența la Balanță) și poate transforma (prin alchimia spirituală a Scorpionului) Rusia, cea care a fost, este și va fi! (vezi Imnul de Stat al Federației Ruse).

Va fi Vladimir Putin Țar? Leul, zodia care găzduiește Meridianul (cuspida casei a X-a a carierei profesionale și a rolului social) din tema sa natală reprezintă cert Conducătorul, fie că este Președinte sau Rege!

 

owner

Recent Posts

Putin a inaugurat aeroporturi în Magadan, Stavropol și Ceboksarî

Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…

9 ore ago

Putin a înaugurat o autostradă de mare viteză spre Podul Crimeii

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…

10 ore ago

Putin: Rusia trebuia să pregătească operațiunea specială din Ucraina mult mai devreme

Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…

10 ore ago

Moscova a văzut că NATO se pregătește de război cu Rusia și i-a trimis semnale ferme

Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…

12 ore ago

Atac cu rachete al armatei ruse: A fost lovită reprezentanța CIA la Kiev

În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…

12 ore ago

Regizorul italian Giancarlo del Monaco a primit cetățenia rusă

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…

o zi ago

This website uses cookies.