Expert militar despre obiectivele SUA în domeniul apărării aeriene
18/01Strâmtoarea Kerci: „Libertatea de navigație a fost întotdeauna”
19/01Ciubais despre lupta împotriva corupției
Să învingi corupția numai cu ajutorul digitalizării nu este posibil în Rusia, pentru că amploarea problemei este mult prea mare ca să fie rezolvată cu ajutorul implementării tehnologiilor în toate sferele vieții, a apreciat șeful ”Rosnano”, Anatoli Ciubais într-un interviu pentru postul de televiziune Rossia-1.
Declarația lui Ciubais este răspuns la declarația făcută în ajun de șeful ”Sberbank”, Gherman Gref, care a catalogat digitalizarea drept metodă unică de luptă împotriva corupției în Rusia. În opinia lui, ”dacă va exista transparență în procesele de activitate digitalizate, dacă va exista acces al pieței la aceste informații și când fiecare decizie a oricărui funcționar va putea fi analizată de mediul de expertiză, cu evaluarea postată a acestei decizii, corupția va începe să dispară ca fenomen”.
”Cred că aici este soluția, pentru că, într-adevăr, când oamenii vin la un centru multifuncțional de servicii municipale și de stat și, evitând vreo 15 ministere și zeci de funcționari, depun documente care ajung automat în bazele de date ale acestor ministere – asta cu siguranță va conduce la scăderea corupției. Aici sunt de acord cu Gherman Gref. Dar, din păcate, nu sunt total de acord, pentru că, în accepțiunea mea, profunzimea acestei probleme, nivelul de dispersare a economiei sunt mult mai adânci decât ceea ce s-ar putea repara cu ajutorul digitalizării”, a spus Ciubais.
El spune că digitalizarea este un proces important și util, ”dar cu siguranță nu este panaceul pentru toate necazurile noastre”.