O nouă ordine mondială mai are de așteptat

Corneliu VLAD

Când se schimbă calendarul, politologii sunt parcă mai tentați să reflecteze și să teoretizeze asupra problematicii globale într-o viziune atotcuprinzătoare. Nici confluența 2018-2019 n-a încălcat tradiția. O lume tot mai globalizată, dar și tot mai fărâmițata? Nouă ordine mondială sau “haos constructiv”? Ordine, adică stabilitate, dar cum, prin echilibru între marile puteri sau hegemonia uneia (sau unora) dintre ele? Numele actualei ordini nu este cumva dezordinea? Întrebări pe cât de incitante, pe atât de enigmatice. Totuși, și în Vest, și în Est, se caută răspunsuri concrete.

Politologii ruși Serghei Karaganov și Dmitri Suslov proiectează, într-un articol, o viziune a Rusiei în materie, în termeni mai riguroși. Noua ordine mondială e văzută ca echilibru prin conlucrare-confruntare între superputeri. Prin instalarea la președinție a lui Donald Trump, SUA s-au angajat masiv în politica de containment (îndiguire, limitare) a Rusiei și Chinei. După cum, adaugă ei într-o notă optimistă, s-ar putea deschide și posibilități pentru edificarea unei noi ordini mondiale, “mai încărcată de speranțe, mai corectă, stabila și pașnică”.

Rusia ar putea contribui la potențarea acestei tendințe, dar actualele relații ruso-americane blochează procesul. Și, mai remarcă ei, “niciun aliat european major sau din Asia (ai SUA – n.n.) nu susține o escaladare a confruntării Rusia-Vest și SUA-Rusia”. Previziunea lor e că o nouă ordine ar avea șanse abia în deceniile 2030-2040. Oricum, dominația mondială de 500 de ani a Occidentului (mai întâi Europa, apoi SUA și aliații lor) este în declin cert. La mijlocul secolului XX , challengerii SUA – URSS iar apoi și China, au produs arma nucleară și “Vestul a pierdut supremația în jumătate de lume”. Momentul 1991-2007 a fost unul “unipolar” (american), după care însă “fiecare domeniu a devenit obiect de dispută – în aer, terestru, maritim, spațial și ciberspatial” , conform aprecierii Strategiei Naționale de Apărare a SUA din 2018. Ordinea liberală postbelică este tot mai pusă la îndoială (pe unele sectoare de către însuși președintele Trump!). În același timp, politica externă a Rusiei din ultimii ani a devenit “tot mai eficientă” (Karaganov), deși “nu a ajuns la o strategie coerentă pentru îmbunătățirea securității internaționale, aflată acum sub o severă presiune”. Rusia și China, dar și cu alte state asiatice) conlucrează tot mai strâns pentru securitatea în Asia, dar și în alte zone.

Analiștii britanici T.J. Coles și Matthew Elford și-au propus să explice actualul stadiu, cu totul nefavorabil al relațiilor dintre Statele Unite și Federația Rusă, care prejudiciază și propriilor lor interese, și climatului internațional în ansamblu. Ei susțin că Vestul (aici generalizează eronat) urăște Rusia din cauza politicii sale externe independente și a protecționismului său în economie. După evaluarea lor, Moscova împiedică Washingtonul să întărească hegemonia economică americană în întreaga lume. Și, în general, Rusia împiedică dominația ordinii neoliberale din lume “prin refuzul său de a ceda” (formularea dintre ghilimele e destul de bizară).

Un alt analist rus de notorietate, Feodor Lukianov, extinde analiza asupra premiselor creării unei noi ordini mondiale introducând în discuție un alt factor important, în ascendență: statele emergente. După aprecierea sa, ”o confruntare structurală, de tipul celei care a marcat epoca de după cel de-al doilea război mondial și până aproape de sfârșitul secolului al XX-lea, nu va mai fi”. Și aceasta, nu în ultimul rând, întrucât caracteristica situației actuale, afirmă Lukianov, spre deosebire de cea existentă în timpul războiului rece, constă în faptul că noii jucători nu se grăbesc să decidă cu cine sunt – cu SUA, cu Rusia sau cu altcineva. Ei vor să joace un rol independent”. Lukianov are în vedere faptul că state precum ”Brazilia, Iran, India, China, SUA, Rusia și țările europene văd în mod diferit cum trebuie să arate lumea”. Analistul rus exclude posibilitatea existenței în continuare a sistemului care s-a format după destrămarea URSS, când rolul principal pe arena mondială l-au jucat statele occidentale. ”Treptat, viziunea occidentală încetează să mai domine, iar noii jucători își afirmă viziunea lor”, remarcă Lukianov.

Nouă ordine mondială, care înseamnă în primul rând stabilitate și un coeficient rezonabil de previzibilitate, se prefigurează ca un construct mult mai complex, cu mai mulți actori și o problematică mult mai încărcată decât oricând în trecut, de fapt de la Sfânta Alianța din secolul al XIX-lea, prima “ordine mondială” din istoria modernă. De atunci și până în zilele noastre, fiecare ordine mondială s-a creat la capătul unui război. Este de sperat că această istorie nu se va mai reedita.