Rusia a început să reducă producția de petrol în cadrul acordului OPEC+, scăderea fiind de 30.000 de barili pe zi față de nivelul din octombrie 2018. La sfârșitul lunii în curs se va ajunge la o reducere de 50.000 de barili, a declarat la o conferință de presă ministrul rus al energiei, Aleksandr Novak.
”Reducem producția. Comparația se face cu luna octombrie. Conform planului, luna aceasta se va ajunge, însumat, undeva la minus 50.000 de barili pe zi. Mai aproape de această cifră se va ajunge, probabil, la sfârșitul lunii ianuarie sau va fi media pe lună”, a precizat oficialul rus.
OPEC și o serie de producători de petrol care nu intra în organizație au încheiat pentru prima dată o alianță pentru echilibrarea pieței la sfârșitul anului 2016, la Viena, convenind, atunci, o reducere a cotelor de producție pe zi față de luna octombrie a acelui an, de 1,8 milioane de barili. Acordul a funcționat până în 2018 și, în general, a fost îndeplinit cu succes. În decembrie anul trecut a fost convenit un acord nou, care prevede reducerea producției în prima jumătate din 2019 cu 1,2 milioane de barili pe zi. Cota Rusiei este de 228.000 de barili față de octombrie 2018.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.