Experții au răspuns la patru întrebări formulate de cotidianul ”Kommersant”:
1. Care va fi creșterea PIB?
2. Cum va evolua rubla față de dolar?
3. Care va fi prețul petrolului?
4. Care va fi inflația?
Evgheni Nadorșin, economist șef, compania PF Kapital:
1. Ritmul de creștere a PIB va fi de aproape 1% la sfârșitul anului. Este foarte probabil ca la începutul anului, economia să intre în recensiune sau, în cel mai bun caz, să fie în jur de zero. Pe parcursul anului vom observa o ușoară accelerare și, în medie, vom atinge aproape 1%. Teoretic, am putea termina anul cu 1,5% dacă măsurile guvernului de realizare a proiectelor naționale vor fi îndeplinite.
2. În jur de 75 de ruble un dolar spre sfârșitul anului (la ora actuală, 69 de ruble – n.r.). Este foarte posibil să vedem o rublă mai ieftină în prima jumătate a anului 2019. Asta datorită scăderii prețurilor la petrol și a sancțiunilor suplimentare împotriva Rusiei, care, după părerea mea, vor veni în primul sau al doilea trimestru.
3. Petrolul nu va reuși să se scumpească spre sfârșitul anului, de aceea este destul de probabil ca și în primele trei luni ale anului curent tendința de scădere să se mențină. Nu este exclus nici pragul de 40 de dolari/baril. Într-o mare măsură, acest lucru va fi determinat atât de producția în creștere de petrol a SUA, cât și de faptul că acordul OPEC+ nu se va dovedi pe deplin eficient. Printre altele, din partea țărilor care nu au intrat sub incidența normelor limitative aștept să văd o creștere a producției. Plus restul participanților nu vor respecta cu strictețe acordul. Toate astea vor conduce la o ofertă care va depăși cererea la începutul anului. Dar pe parcursul anului, situația se va îmbunătăți oarecum, astfel că, spre finalul lui 2019, petrolul se va scumpi un pic. Apreciez că, în medie pe an și la sfârșitul anului, barilul va costa în jur de 55 de dolari.
4. Inflația va continua să crească la început de an. Dar nu anticipez un salt radical al prețurilor, inclusiv din cauza TVA-ului. În primul trimestru, prețurilor nu vor crește cu mai mult de 5% față de perioada similară din 2018. Și, posibil, la acest nivel ne vom opri de-a lungul celei mai mari părți din 2019 pe fondul unei ruble tot mai ieftine. Rubla va influența dinamica prețurilor și va preveni încetinirea inflației anticipată de Banca centrală. O scădere a inflației nu o văd posibilă mai devreme de 2020.
Evgheni Gurvici, șeful Grupului economic de expertiză:
1. Creșterea PIB va fi undeva în jur de 1,7%. Condițiile pentru economia rusă nu vor cunoaște modificări esențiale, de aceea se va păstra cam același ritm de creștere. Creșterea va fi limitată de sancțiuni, care creează un fond de incertitudini și riscuri, blocând, astfel, investițiile private. Pe de altă parte, proiectele de infrastructură care sunt chemate să devină motorul creșterii în următorii cinci ani, nu vor avea un aport considerabil, pentru că vor necesita timp pentru definitivarea și convenirea condițiilor contractuale. În același timp, regulile bugetare în vigoare fac ritmul de creștere aproape insensibil la oscilațiile contextului extern.
2. Cursul mediu de schimb va fi de 66,5 ruble/dolar. Rubla ar putea slăbi ușor în primele luni, în condițiile reluării achizițiilor de valută pentru Ministerul de Finanțe, a inflației accelerate și a eventualei scăderi a prețului la petrol. Dar în a doua jumătate a anului, aprecierea dolarului va fi spulberată, astfel că, spre sfârșitul anului, cursul ar putea coborî până la 64-65 de ruble.
3. Prețul mediu la petrolul marca Urals va fi de 60 de dolari/baril. Factorul de presiune va fi creșterea producției de petrol de șist în Statele Unite. Dar peste câteva luni va expira acordul OPEC+ de reducere a producției cu 1,2 milioane de barili pe zi, ceea ce va readuce pe scenă trendul descendent. O scumpire a țițeiului va fi posibilă numai în cazul în care SUA vor prelungi până la mijlocul anului 2018 permisiunea temporară acordată câtorva țări de a cumpăra petrol iranian. Spre sfârșitul anului, barilul va costa în jur de 63-65 de dolari.
4. La sfârșitul anului, inflația va fi de 4,7%. În primul trimestru vom asista la o accelerare a inflației. Creșterea TVA (сu 2%, până la 20%, începând cu 1 ianuarie 2019 – n.r.) va conduce la o creștere a prețurilor de consum cu aproape 1%, factor suplimentar de presiune a așteptărilor inflaționiste putând deveni slăbirea rublei în această perioadă. În a doua jumătate a anului este posibilă o stabilizare a așteptărilor inflaționiste, după care o încetinire a acesteia.
Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
This website uses cookies.