MAE consideră cerințele lui Merkel și Macron privind Marea Azov drept inacceptabile
29/12Armata rusă va primi în dotare sistemele „Vitiaz”
30/12Cui va vinde Ucraina conductele ei de gaze
Șeful ”Naftogaz”, Andrei Kobolev a declarat că un investitor american manifestă interes pentru sistemul ucrainean de transport al gazelor naturale. Experții cred că este o cacealma, pentru că discuții despre ”investitori străini cu miliarde de dolari” se poartă de foarte mulți ani.
”Există o companie care, în prezent, analizează oportunitatea de a investi în sistemul ucrainean de transport al gazelor naturale miliarde de dolari. Este o companie americană”, a declarat Andrei Kobolev pentru agenția UNN. Potrivit afirmațiilor sale, mai sunt și alte mari întreprinderi americane care se ocupă de transportul petrolului și al gazelor naturale și care au manifestat același interes. Se duc negocieri.
Interesant este că, în urmă cu o lună, mai precis în 19 noiembrie, același Kobolev spunea cu totul altceva. ”Deocamdată nu există dorință de a cumpăra o participație la sistemul ucrainean. Poate mai târziu, dar pentru moment nimeni nu dorește”.
Să găsești în doar o lună un investitor cu miliarde de dolari nu e ceva simplu. Mai ales că Ucraina îl caută de mulți ani. Încă din august 2014, Rada Supremă a adoptat o lege, care permite intrarea în capitalul sistemului de transport (GTS) a unui partener străin cu condiția să cumpere 49% din acțiuni. ”Naftogaz” Ucraina a evaluat GTS la 14 miliarde de dolari.
De regulă, când există un investitor serios, iar un acord cu el poate fi semnat, nu se divulgă nimic, spune expertul ucrainean pe probleme de energie, Valentin Zemlianski. În opinia lui, ”nu este altceva decât o nouă manevră de PR a lui Kobolev”.
”Asemenea afirmații au răsunat încă din prima jumătate a verii. Kobolev a spus și atunci despre un potențial partener american. Se zice că ar fi vorba de o companie din Texas. Posibil ca, într-adevăr, să existe niște procese, poate au fost chiar întâlniri, dar că este vorba de investiții de multe miliarde, este mai degrabă o cacealma”, crede, la rândul său, alt analist ucrainean, Dmitri Marunici.
El amintește, printre altele, că mandatul lui Kobolev expiră peste trei luni și că, prin urmare, el are nevoie de susținere propagandistică în țară în contextul proceselor interne care au loc în Ucraina. Anul viitor în Ucraina vor avea loc alegeri prezidențiale și parlamentare. Marunici precizează, de asemenea, că guvernul de la Kiev are o listă cu 10 companii europene care ar putea fi interesate să participe la reconstrucția sistemului ucrainean de transport al gazelor naturale.