Unde și-ar dori rușii să petreacă Anul Nou
16/12Departamentul de Stat a cerut Germaniei să renunțe la „Nord Stream-2”
16/12Pat Buchanan: ”Rusia s-a ridicat din cenușă”
Fostul consilier a trei președinți american, Pat Buchanan, a criticat situația internă din țară, declarând, totodată, că Rusia ”s-a ridicat din cenușă”. Politologul Aleksei Zudin a comentat articolul politicianului publicat în The American Conservative.
Politicianul afirmă, printre altele, că democrația și-a consumat monopolul asupra bunăstării și prosperității. Potrivit spuselor sale, China modernă a demonstrat că poate deveni o mare putere chiar și cu un regim uni-partinic, și că o construcție democratică nu este o condiție obligatorie pentru dezvoltarea economică.
În opinia politicianului, Rusia a demonstrat că ”o superputere distrusă până la rădăcină se poate ridica din cenușă, cerând pentru sine respectul cuvenit și admirația”.
”Într-o lume cu adevărat diavolească, SUA s-au transformata într-o țară neserioasă, care se încurcă în mărunțiș”, scrie Buchanan. Potrivit spuselor sale, Statele Unite seamănă tot mai mult cu Franța de dinaintea celui de-al doilea Război mondial. ”Cu ce poate actuala democrație americană să seducă lumea, care este piesa ei, cartea ei de vizită”, se întreabă politicianul.
El adaugă că, în opinia americanilor, forța Statelor Unite rezidă în diversitatea lor. ”Dar oare Europa nu fuge mâncând pământul de această diversitate?”, constată el.
”El a pus corect problema și a spus lucrurilor pe nume, comentează Aleksei Zudin. Da, Rusia s-a ridicat din cenușă. Da, Rusia s-a întors pe arena internațională ca jucător independent și puternic. Iar SUA trebuie să se împace, într-un târziu, cu asta. După toate probabilitățile, așa trebuie înțeles Pat Buchanan. Problema este că actuala clasă politică a Statelor Unite nu este pregătită pentru așa ceva. Nu este pregătită să accepte ca un fapt împlinit și continuă să creadă că Rusia poate fi ”strivită”. E bine că, spre deosebire de alte oficialități americane, Buchanan vede realitatea. Dar nu îl vor asculta, probabil. Ceea ce subliniază, încă o dată, diferența dintre politicienii de formație veche și acei oameni care conduc astăzi la Washington”.